În ultima duminică dinaintea Înălţării Domnului, numită şi Duminica a şasea după Paşti, la Sfânta

Evanghelia începe cu un cuvânt interesant: ucenicii, când au văzut acest orb din naştere, L-au întrebat pe Mântuitorul „Cine a păcătuit? El sau părinţii lui de s-a născut aşa?” Şi Mântuitorul le răspunde: „Nu a păcătuit nici el şi nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. Oare chiar n-au păcătuit părinţii lui? Nu, pentru că ce părinţi pot spune că n-au păcătuit vreodată? Că orbul n-a păcătuit, era adevărat, pentru că un orb din naştere nu poate păcătui mai înainte de naştere, nu are cum să păcătuiască. Dar oare în aceste cuvinte pe care le spune Mântuitorul nu se ascunde o taină mai profundă? Ceva în legătură cu crearea noastră, a oamenilor?

Cel care ne-a creat pe noi este Dumnezeu Însuşi. N-au păcătuit nici părinţii lui că s-a născut aşa, cu alte cuvinte, n-a păcătuit Dumnezeu că l-a făcut pe om cu puţin mai prejos decât îngerii, într-o stare nu asemenea dumnezeirii, ci omul trebuia să se ostenească să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu. Dar omul s-a născut aşa, adică Adam cel dintâi, ca să se arate lucrările lui Dumnezeu în el la plinirea vremii. Deci, la plinirea vremii vine Hristos în lume şi Se întrupează întocmai cum a făcut ochiul acestui orb. Adică Duhul Sfânt S-a pogorât din cer, Apa cea Vie, Scuipatul dumnezeiesc, peste tina pântecelui Maicii Domnului. Şi unindu-Se Duhul Sfânt cu sângiuirile pântecelui Mariei, s-a format acolo Lumina lumii, adică Iisus Hristos, S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu. Era ceea ce-i lipsea omului, ceea ce-i lipsea lui Adam ca să ajungă asemenea cu Dumnezeu, să-L vadă pe Dumnezeu. Iisus Hristos era aşteptarea oamenilor, era Lumina de care avea nevoie lumea care trăia în întuneric şi în umbra morţii. Vedeţi, numai puţin dacă ne gândim la această taină a mântuirii, cât de largi sunt orizonturile Evangheliei de astăzi. Nu ne gândim numai la o minune oarecare, că Iisus a dat vedere unui om orb. Şi că a făcut un bine acestui sărman cerşetor din cetatea Ierusalimului. Ci ne gândim la lucrarea mântuitoare a lui Hristos care a făcut-o asupra omenirii, oferindu-i şansa vederii lui Dumnezeu.

Iată acum pe acest orb că L-a văzut pe Hristos. Întâlnindu-l în templu, Mântuitorul i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” Şi orbul I-a zis: Cine este, Doamne, ca să cred? Iisus i-a spus: „L-ai văzut pe El, căci Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.” A-L vedea pe Iisus Hristos este o mare taină, este o lucrare a mântuirii pe care Însuşi Hristos o face cu fiecare dintre noi. Să-L vezi pe Hristos înaintea ochilor tăi, ce înseamnă asta? Înseamnă să-L vezi în fratele tău, să-L vezi în semenul tău, să-L vezi pe Iisus Hristos în orice copil, în orice floare, să-L vezi în soarele ce răsare, în noaptea ce vine, în luna ce strălucește ca o mireasă în mijlocul stelelor, să-L vezi pe Hristos în toată Creaţia. Asta înseamnă să-L vezi, asta înseamnă că Hristos a făcut în inima ta o lucrare duhovnicească, că ţi-a dat ceea ce n-aveai. Câţi dintre noi, oameni pământeni, nu putem vedea pe cineva? De ce nu putem vedea pe cineva? Pentru că ochii noştri sunt orbi, că dacă am avea ochii buni, am putea vedea pe toţi oamenii și în toți oamenii pe Hristos. Nu poţi să-L vezi, pentru că eşti orb, că dacă ai avea ochi L-ai putea vedea. Ai nevoie de Hristos, avem nevoie ca El să ne dea vederea să-l putem vedea pe fratele nostru. Să-L putem vedea pe Hristos în fratele nostru. În orice stare de păcat ar fi acela, să-L vezi în el pe Hristos în suferinţă, să vezi în el Biserica chinuită, maltratată de păcate și plină de răni şi de sânge din cauza păcatelor lumii. Când treci pe lângă un loc de pierzare şi vezi acolo oameni biruiţi de băutură, să-L vezi pe Hristos suferind în aceia, chinuit în aceia, răstignit în aceia. Să-Ți fie milă de Hristos, să-L plângi pe Hristos, să-I ştergi fruntea de sudoare. E mare lucru. Nu să treci pe lângă semeni nepăsător, n-am treabă cu aceştia, nu-i văd, nu ştiu cine sunt. Atunci eşti orb, de aceea nu-i vezi.

Textul Apostolului ne dă o cheie duhovnicească a Evangheliei. Ce a făcut temnicerul în urma cutremurului, care este răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile profunde ale lui Pavel şi Sila în temniţă? A luat pe Apostoli şi i-a dus acasă (Fapte 16, 23-34). Aceştia i-au vorbit lui şi familiei sale despre Hristos şi apoi, ei crezând, au fost botezaţi. Ce înţeles duhovnicesc dă minunea aceasta Evangheliei? Că orbul, punându-i Domnul ochii ce-i lipseau în găurile din cap, dându-i vederea ce-i lipsea, de fapt această vedere reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu pe care Apostolii l-au vestit temnicerului, cuvântul lui Dumnezeu care îţi crează şansa vederii lui Dumnezeu, care-ți dă puterea de a-L vedea pe Dumnezeu.

Întorcându-ne la Evanghelie, Hristos i-a pus ochii la loc, dar orbul tot nu vedea. L-a trimis apoi să se spele. Temnicerul, după ce a crezut în Hristos, a fost botezat. Asta înseamnă că scăldătoarea Siloamului înseamnă Taina cea mare a Botezului, să mori şi să învii cu Hristos. Să prețuim cum se cuvine Taina Botezului. Poţi să cunoşti Cuvântul lui Dumnezeu, dar dacă nu te folosești de Tainele Bisericii, ai ochi, dar fără vedere, ai ochi, ai de toate, dar nu poţi să vezi pe fratele tău, nu poţi să-L vezi pe Hristos. Orbul, întorcându-se de la scăldătoare, vedea. Botezul i-a oferit lui vederea, şansa de a-L vedea pe Hristos. Şi s-a întâlnit cu Domnul Care i-a spus: Mă vezi acum? Te văd, Doamne. Şi cred în Tine! Şi s-a închinat Lui. A crede şi a te închina lui Hristos vine în urma lucrării mântuitoare pe care Hristos o face prin Biserică, prin Tainele ei asupra sufletelor noastre. Şi aceasta vine ca o binecuvântare, ca o împlinire a ascultării Cuvântului lui Dumnezeu, Cuvânt pe care-l dorește sufletul nostru de altfel. Acesta intră prin urechile și prin ochii noștri în inimă, căci Cuvântul nu este doar cel vorbit, el se transmite şi prin culori şi-n mii de alte căi. În pictura Bisericii există Cuvântul înscris nu cu litere, deşi sunt şi litere pe pictură. Sunt cuvinte din Sfânta Scriptură, dar sunt şi culori care împreună zugrăvesc chipul lui Dumnezeu, icoana Dumnezeului celui viu arătată în chipul Fiului Său întrupat, a lui Iisus Hristos care Se preamăreşte în sfinţii Săi. Şi în multe alte feluri Cuvântul lui Dumnezeu ni se arată şi ne vorbeşte. Acest Cuvânt poate să ne dea vederea lui Dumnezeu, poate să ne ofere şansa de a-L vedea pe Dumnezeu, dacă-l împlinim, folosind spre mântuirea noastră Tainele Bisericii. Leproşilor le-a zis Domnul: Mergeţi şi vă arătaţi preoţilor! Aici spune orbului: Mergi şi te spală la Siloam! Mergi şi fă ceva! Uneori Dumnezeu ne cere un lucru atât de simplu, iar dacă noi îl împlinim, El face în viaţa noastră minuni nemaipomenite. Sfântul Chiril al Alexandriei observă acest adevăr: „Nu se putea înlătura altfel  din neamuri orbirea întipărită în ele și nu li se putea da puterea să vadă lumina cea dumnezeiască și sfântă, adică cunoștința Sfintei și dumnezeieștii Treimi, decât făcându-se părtașe de Sfântul Lui Trup și spălându-se de păcatul ce le-a întinat, lepădând stăpânirea diavolului prin Sfântul Botez. Iar faptul că, poruncind să meargă și să se spele în Siloam, face din aceasta un chip al Botezului, e tălmăcit și arătat de înțeleptul purtător-de-Dumnezeu Evanghelist prin explicarea necesară a numelui.” Sau și altfel, cum spune Sfântul Dimitrie al Rostovului, Domnul nostru, dorind nu numai să vindece orbirea fizică, ci și să vindece viziunea spirituală, a pus lut pe ochii omului pentru ca acesta să aibă mereu înaintea ochilor pământul din care a fost creat și ca să nu se ridice la ceruri într-o minte mândră, ci să-și amintească mereu de vechea zicală a Domnului către strămoși: „Vă veți întoarce iarăși în pământ”. Iar comentatorul bisericesc Efthimie Zigaben remarcă foarte interesant: De ce a făcut El noroiul nu cu apă, ci cu scuipat? Pentru ca minunea să fie pusă pe seama scuipatului. Pentru ca minunea să aparțină lui Dumnezeu Care S-a folosit de elementele materiale, de lut și de apa Siloamului. Sfântul Preot mărturisitor Dumitru Stăniloae explică mai pe înțelesul nostru tâlcuirile de mai înainte, arătând că pământul, care primește scuipatul lui Hristos, primește curăția din trupul Lui. Iar spălarea în scăldătoarea Siloamului închipuie Botezul, pentru că Hristos, zice Sfântul părinte, dă o putere acestei ape de-a duce la capăt vindecarea orbului de păcatul ce i-a adus orbirea.

Să ne smerim sub mâna cea puternică a lui Dumnezeu şi să-L slăvim pe Dumnezeu pentru că El a dorit să completeze ceea ce lipsea vieţii noastre, adică să ni-L ofere pe Iisus Hristos, Fiul Său, ca Lumină prin Moartea şi Învierea Sa, putând astfel să devenim pretendenţi la înviere și moștenitori ai vieţii veșnice.