Actualităţi
Activităţi
Apariţii editoriale
Publicaţii
Rugăciune și recunoștință, la bustul ștefanian |
Scris de preot Teofil Roncea | |||
Marţi, 02 Iulie 2024 20:33 | |||
Biserica cinstește în ziua de 2 iulie - dimpreună cu Așezarea în raclă a veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Biserica din Vlaherne, cu Sfântul Ierarh Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului, și cu Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, Episcop de Shanghai și San Francisco - pe Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, cel care, așa cum îl numește troparul său, a fost și rămâne „apărător neînfricat al credinței și patriei străbune, mare ctitor de lăcașuri sfinte”. Pentru aceasta, la bustul ștefanian, ridicat spre recunoștință și cinstire deopotrivă Mărețului Vodă în curtea școlii din satul Viișoara, s-a continuat frumoasa tradiție locală de a se strânge viișorenii, spre seară, pentru un ceas de rugăciune, în jurul bustului acestui prieten al lui Dumnezeu și ocrotitor al patriei noastre. Să-l rugăm, dar, cu toții, pe casnicul lui Dumnezeu, Ștefan Vodă, așa cum ne îndeamnă ultimul Condac al Acatistului său: „O, iubitorule de Dumnezeu, Sfinte Ștefane, zidește cu rugăciunile tale în inimile noastre altar sfânt, precum ai zidit atâtea biserici și mănăstiri!”. Pentru fotografii, apăsați aici.
|
|||
Ultima actualizare în Marţi, 02 Iulie 2024 21:13 |