Actualităţi
Activităţi
Apariţii editoriale
Publicaţii
| Un nou loc de închinare în Viișoara: Troița Sf. M. Mc. Dimitrie |
| Scris de preot Teofil Roncea | |
| Miercuri, 28 Octombrie 2026 08:55 | |
|
În după-amiaza zilei de pomenire a Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, luni, 26 octombrie, a fost sfințită
noua troiță ridicată în satul Viișoara, la capătul Străzii Livezii, închinată acestui Mare Mucenic și în memoria robului lui Dumnezeu Dumitru Puluc, fost consilier parohial și ostenitor în Mina Salina, de către fiica sa Ramona cu familia ei, alături de soția văduvă Tinca. În prezența credincioșilor viișoreni la acest moment de sărbătoare a parohiei, s-au săvârșit slujba Aghesmei, sfințirea troiței, Acatistul Sfântului Dimitrie, Marele Mucenic, și o slujbă de pomenire pentru răposatul Dumitru cu tot neamul său cel adormit.
Acestuia Dumnezeu îi inspirase în ultima parte a vieții mărețul gând de a ridica aici o troiță, gând care, iată, s-a întrupat la plinirea celor 7 ani de la trecerea sa la Domnul.
Noua troiță, alăturată celorlalte zece ale parohiei, se ivește astăzi ca o nouă "ambasadă" a Bisericii în parohia noastră, un loc care să îl întărească în credință pe călătorul ce o întâlnește și să-l împărtășească de harul Sfântului Dimitrie ca răspuns la rugăciunea și lauda aduse lui Dumnezeu prin bineplăcutul Său Mare Mucenic, ajutându-l astfel a împlini chemarea Sf. Ap. Pavel - și a Sf. M. Mc. Dimitrie, deopotrivă - de a lupta și a suferi "ca un bun ostaș al lui Hristos Iisus". (II Timotei 2, 3)
Accesați acest link pentru fotografii.
|
|
| Ultima actualizare în Miercuri, 28 Octombrie 2026 09:38 |


