Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Popas duhovnicesc la Sfântul Apostol Andrei
Popas duhovnicesc la Sfântul Apostol Andrei
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 30 Noiembrie 2018 19:06

„Pe cel dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă“, auzim pe 30 noiembrie în imnologia Bisericii închinată întâiului

chemat la apostolat.

 

Cântarea de mai sus se adresează Sfântului Andrei şi este troparul sărbătorii. Un gând adunat în inimă pentru Sfânt ni-l oferă Condacul zilei: „Pe grăitorul de Dumnezeu cel cu nume de bărbăţie numit şi cel mai întâi-chemat decât ucenicii Mântuitorului, pe fratele lui Petru să-l lăudăm, că precum de demult acestuia şi nouă acum a strigat: Veniţi, aflat-am pe Cel dorit“. Şi dacă nu doar pe fratele său l-a chemat la Hristos, ci, precum aceluia, şi nouă fiecăruia ne face strigare de bucurie, să mergem, cititorule, pe urmele Sfântului Andrei, prin pagini de carte sfântă, ca să-L aflăm şi noi pe Hristos, Cel dorit al inimii noastre.

Întâi îl aflăm în Betsaida (In 1, 44), orăşel din Galileea, de pe malul lacului Ghenizaret. Împreună cu fratele său, Petru, deprinsese pescuitul de la tatăl lor, Iona. De pe urma acestei îndeletniciri reuşiseră să-şi cumpere o casă în Capernaum, oraş mai vestit şi aşezat la un vad comercial mult mai bun decât Betsaida. Poate că-n această casă avea să tragă deseori Mântuitorul, când Se va opri în cetatea dragă, Capernaum.

Pe Iisus, Andrei L-a cunoscut prin Sfântul Ioan Botezătorul căruia-i devenise nu doar ascultător, ci ucenic atât de pătruns de învăţăturile lui, încât, în momentul când Sfântul Ioan, văzându-L pe Iisus, a exclamat: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“ (vezi versetul 36 din textul evangheliei de la Sfânta Liturghie din 30 noiembrie – In 1, 35-51); în sufletul ucenicului credinţa în împlinirea Legii i-a aprins o lumină. De altfel, cu următoarea cântare liturgică: „Cel ce cu lumina Mergătorului-înainte te-ai împodobit, când raza cea ipostatică a Slavei Tatălui s-a arătat, neamul omenesc pentru milostivire vrând să-l mântuiască, atunci întâi tu, mărite, la Dânsul ai alergat, fiind strălucit la minte, cu strălucirea cea desăvârşită a dumnezeirii Lui...“, încep cântările de seară de la Doamne, strigat-am. Împreună cu alt ucenic, simte, aşadar, că-l atrage o forţă nevăzută către noul Învăţător. Câştigaţi de puterea harului, merg amândoi după Hristos, Care, observându-i că-L urmează, i-a întrebat ce caută. Neştiind ce să răspundă, pun şi ei o altă întrebare: „Învăţătorule, unde locuieşti“ (In 1, 38), la care primesc invitaţie să-L urmeze. Şi-n ziua aceea, cam la două ore, dacă socotim că deja era ca la ceasul al zecelea când s-au întâlnit, au fost oaspeţii lui Iisus. Dar dacă socotim că o zi înseamnă o seară şi o dimineaţă, poate că şi‑n noaptea ce-a urmat vor fi stat împreună cei doi cu Domnul, ascultându-L fericiţi pe Cel ce era plinirea vestirii prorocilor.

Unul din cei doi, Andrei, înţelesese deplin că Iisus era Mesia, Mântuitorul lumii. De aceea, nu chemat de Mântuitorul, ci de bunăvoie, ca un cerb la Izvorul vieţii, se alipi pentru tot­deauna de Hristos, câştigându-şi astfel peste veacuri numele de protoclet sau întâi-chemat. Dar bucuria n-o putea ascunde, mai ales faţă de cei din casa lui. Iubindu-l nespus pe fratele său, Petru, alergă să împartă cu el mărgăritarul găsit: „Pe Cel Ce L-au propovăduit prorocii, L-am aflat. Vino la frumuseţile Lui, să ne mângâiem, şi cu sufletul şi cu gândul, ca, fiind luminaţi cu strălucirile Lui, noaptea înşelăciunii şi întunericul necunoştinţei să-l gonim, binecuvântând pe Hristos, Cel Ce dă lumii mare milă“ (stihiră a Stihoavnei Vecerniei). O, cum vor fi povestit mai târziu tatălui lor, Iona, cuvintele harului care‑au ieşit din gura lui Iisus! Dar Iona nu putea pricepe bucuria fiilor săi. Când Mântuitorul avea să-i reîntâlnească pe malul Mării Galileii, făcându-le chemarea decisivă de a-L urma necontenit, pentru a-i face pescari de oameni (vezi evanghelia de la Utrenie, Mt 4, 18-23), Iona a rămas neputincios în cora­bia sa, neînţelegând cum de-a reuşit Iisus din Nazaret să le sucească mintea fiilor săi. Dar Andrei şi fratele său, Petru, în fruntea celorlalţi Apostoli (Lc 6, 14) vor merge de-acum aproa­pe de Hristos în drumul Lui spre Patimă.

Ce mare rod a cules întâia oară Andrei pentru Hristos! La slujba serii, paremiile vor scoate la lumină frumuseţea dumnezeiască a acestui dintâi suflet chemat de Andrei la picioarele Domnului. Trei texte alese din prima epistolă a Sfântului Apostol Petru (I Ptr 1, 1-25; 2, 1-6; I Ptr 2, 21-25; 3, 1-9; I Ptr 4, 1-11) vor constitui, la ceas de Vecernie, după imnul Lumină lină, veşnicul răspuns de iubire şi recunoştinţă al lui Petru Apostolul faţă de fratele Andrei, binefăcătorul său duhovnicesc.

Coloana celor răscumpăraţi pentru cer, avându-l în frunte ca pârgă pe Petru, va deveni, în timp, cununa de slavă a lui Andrei: „Capiştile prefăcându-le în biserici lui Dumnezeu, preacinstite, ai sfinţit într-însele pe fiii botezului, pe care harul i‑a înnoit prin apă cu Duhul“ (stihiră a Cântării a 3-a).

Ca unul care a fost întâi-chemat, Sfântul Andrei avea o oarecare îndrăzneală către Mântuitorul. Ceilalţi ucenici recunoşteau vechimea acestuia în apostolat, de aceea, în momente mai deosebite, apelau la el pentru a cere ceva de la Domnul. Când mulţimile erau înfometate, Filip socotea că pâini de două sute de dinari ar fi prea puţine pentru atâta lume (In 6, 7). Dar Andrei, cunoscând mai îndeaproape puterea Mântuitorului, aduse din traista unui copil cinci pâini de orz şi doi peşti (8-9), nespus de puţin pentru mărimea gloatei, dar destul pentru puterea lui Iisus. Elisei, odinioară, hrănise cu douăzeci de pâini de orz o sută de oameni, deşi sluga sa se întreba cum să hrănească atâţia oameni cu câteva pâinişoare (IV Regi 4, 42-44). Iar Andrei ştia că aici este Unul mai mare decât Elisei, de aceea a îndrăznit să aducă la Hristos merindea din traista copilului ca pe nişte prescuri pentru cuminecarea celor cinci mii de bărbaţi care ajunaseră liturgic până spre seară.

Acelaşi Filip, altădată, pe când Iisus era în Betania, în casa lui Lazăr, întâmpinase pe nişte greci ce veniseră la Ierusalim pentru sărbătoarea Paştilor, şi care doreau acum să-L vadă pe Mântuitorul. La cine putea apela Filip să intre la Iisus, dacă nu la Andrei împreună cu care a spus Domnului dorinţa grecilor (In 12, 22)? Întâiul-chemat la apostolat devenise astfel un fel de mijlocitor, datorită îndrăznelii ce-o avea către Mântuitorul.

Înainte de Cruce, ieşind din templu şi trecând pârâul Chedrilor, stând pe Muntele Măslinilor şi privind clădirile Ierusalimului, pe când Mântuitorul vorbea despre nimicirea cetăţii, luându-L deoparte viitorii stâlpi ai Bisericii, Petru, Iacov şi Ioan, dimpreună cu Andrei (Mc 13, 3), Îl întrebară în particular când se vor întâmpla aceste lucruri, poate ca să‑i înştiinţeze pe fraţi la momentul potrivit să fugă, pentru a scăpa de moarte. O, dar cum i-a întărit Hristos pe ei, mai întâi, pentru a fi gata să rabde până la urmă ura lumii!

Sfântul Apostol Andrei, la a cărui cruce astăzi poposim, la fel ca şi ceilalţi ucenici, a înţeles chemarea de apostol şi preţul mărturisirii lui Hristos: „Împreună cu Soarele cel înţelegător, Care a apus pe lemn de a Sa bunăvoie, luminătorul soarelui, căutând a se dezlega şi a apune întru Hristos, pe lemnul Crucii a fost spânzurat marele Andrei, luminătorul Bisericii“ (stihiră a Cântării a 8-a). Se zice că, atunci când şi-a văzut de departe crucea pregătită pentru el, două lemne aşezate în formă de X şi legate de-un copac, a strigat către ea: „Te salut, cruce preţioasă, care ai fost sfinţită prin corpul Dumnezeului meu şi împodobită prin membrele Sale, ca şi cu nişte pietre scumpe. Mă apropii de tine, plin de bucurie; primeşte-mă în braţele tale. O, cruce mântuitoare, care ai fost înfrumuseţată prim membrele Domnului! Cu foc te-am iubit; de mult te doresc şi caut. Dorinţa mi s-a împlinit; primeşte-mă în braţe, scoţân­du‑mă din mijlocul oamenilor şi mă du la Stăpânul meu! Acel Ce S-a servit de tine spre a mă răscumpăra, să mă primească prin tine!“. Într-o carte de demult cu vieţi de Sfinţi am aflat a­ceastă declaraţie de dragoste a Sfântului Andrei şi ea concen­trează în sine icoana adevăratului slujitor al lui Hristos zugrăvită magistral de Sfântul Apostol Pavel în textul Apostolului de la Sfânta Liturghie, din I Corinteni 4, 9-16.

Cititorule, pescarul are o trestie de care este legată o strună ce-o aruncă la pescuire. În loc de trestie, Sfântul Andrei ţinu Crucea în mâini, a cărei strună aruncată-n adâncul neştiinţei îi era puterea-i de neînvins. Din înşelăciunea vrăjmaşului, undiţa Apostolului a pescuit pentru Evanghelie neamuri după neamuri, până a ajuns şi la al nostru. Ce minunat dar ne-a adus nouă întâiul-chemat la apostolat, cititorule! Slava Laudelor ne îndeamnă cu bună cucernicie ca „pe acesta... împreună cu ceata ucenicilor lui Hristos să-l lăudăm, ca să se roage Lui să ne fie nouă milostiv în ziua Judecăţii“.

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.