Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia La Cina cea din inimă - meditație la Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Domnului
La Cina cea din inimă - meditație la Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Domnului
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Marţi, 18 Decembrie 2018 17:49

Duminica a 28-a după Rusalii este întotdeauna așezată în calendar să fie premergătoare

aceleia dinaintea Nașterii Domnului. Duminica aceasta este specială în cursul anului bisericesc pentru că ea ne pregătește sau ne aduce aminte de toți cei din Vechiul Testament care, prin glasul lor profetic, au vorbit despre Mesia, au pregătit calea Domnului prin cuvânt, ținând treaza conștiința poporului ales în vederea așteptării Răscumpărătorului care avea să vină din Betleem, din seminția lui Iuda și dintr-o Fecioară, așa cum au grăit profeții Vechiului Așezământ. Pe toți acești Strămoși după trup ai Domnului Biserica îi pomenește astăzi, așa cum în Postul Mare pomenim pe toți cei dragi ai noștri adormiți întru nădejdea învierii. Și aceasta pentru că ei au plecat în cealaltă lume cu credința că vor învia, așa cum Hristos a înviat. Și că El, Hristos, Paștele nostru, îi va învia și pe ei la a doua venire a Lui. Deci această amintire pe care o facem celor adormiți ai noștri în Postul Mare e pentru că ei au adormit în nădejdea învierii. Iar noi pregătim întâmpinarea praznicului Învierii pomenind pe cei care au adormit cu credința în înviere. La fel și acum, pregătindu-ne pentru întâmpinarea praznicului Nașterii lui Iisus Hristos, a întrupării lui Dumnezeu în lume, pomenim pe toți cei care au adormit cu nădejdea venirii lui Mesia, pe toți cei care au vorbit despre venirea acestui Mântuitor Care, la plinirea vremii, S-a arătat în lume făcând astfel ca Dumnezeu să fie văzut de oameni în chipul fiului Său Iisus Hristos.

 

Astăzi, în duminica a 28-a după Rusalii, facem pomenire, într-un mod solemn, a Strămoșilor după trup ai Mântuitorului care, înainte de Întruparea Mântuitorului, se aflau în iad. Potrivit hotărârii dumnezeieștii ca porțile Raiului să fie închise odată ce Avraam a fost izgonit afară din cauza păcatului, toți cei care au murit fie cu nădejdea venirii lui Mesia, fie în necredință sau în idolatrie au ajuns în iad. Dar când Hristos Domnul și Mântuitorul nostru a murit pe cruce și era cu trupul în mormânt, în Sâmbăta aceea minunată, Sâmbăta cea Mare, a fost cu sufletul Său în iad și de acolo i-a scos cu braț puternic pe toți acei Strămoși ai Lui care au adormit în nădejdea întâlnirii cu El. Ei bine, pe aceștia îi pomenim astăzi. Și în ziua aceasta iată Dumnezeu ne-a pus înainte două texte biblice pe care le-am auzit mai înainte, apostolul de la Coloseni, capitolul 3, versetele 4-11, și Evanghelia de la Luca, capitolul 14, versetele 16-24. Apostolul ne-a vorbit despre arătarea lui Hristos și că și noi ne vom arăta cu El în slavă. Dar ca să ne arătăm în slavă cu Hristos, trebuie să lepădăm păcatele. Și apostolul ne-a arătat ce lepădări li se cer creștinilor pentru ca să poată să se arate cu Hristos în slavă.

Evanghelia ne-a pus înainte o icoană cum nu se poate mai frumoasă a istoriei lumii de până la venirea lui Mesia. Acest om oarecare care a pregătit o cină și la care a chemat pe mulți e Dumnezeu. La plinirea vremii, când pregătirile pentru Cină au fost gata, toți oamenii au fost chemați la ospăț: cei care au fost invitați mai înainte, cei care erau neputincioși, șchiopi și orbi și cei care erau la garduri și pe drumuri. Iată, trei categorii de oameni au fost invitați  și sunt așteptați de Dumnezeu la ospățul Fiului Său Iisus Hristos. Întâi, oamenii anunțați mai înainte, cei aleși. Aceștia suntem noi, creștinii, fiii noului Israel, poporul ales al lui Dumnezeu căruia Dumnezeu, prin Botez, i-a conferit o moștenire sau i-a făcut o chemare la un ospăț veșnic în Împărăția Lui. Noi, creștinii cei din biserică suntem cei chemați, cei care am fost investiți cu acest dar de a fi moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu. Pe noi, încă de la botezul nostru, Dumnezeu ne-a implicat într-o cursă duhovnicească în această viață, ca la sfârșitul ei să putem intra pe porțile măririi în cămara ospățului veșnic, la cina cea mare Iată, cina este masa de seară, masa la care te oprești după ce toată ziua ai alergat. E vorba despre alergarea prin valea umbrei morții de la nașterea noastră, de la răsăritul soarelui, până la apusul soarelui care înseamnă apusul vieții noastre, când suntem invitați la această cină.

 

Domnul pomenește îndurerat în prima ceată pe cei care au refuzat venirea la ospăț, care nu L-au primit ca Mântuitor și care au început să se scuze fiecare cu câte ceva. Venind la Sfânta Liturghie, noi preînchipuim ospățul de la sfârșitul vieții noastre. Când venim la biserică, venim după o săptămână de alergare prin lumea aceasta, cu treburile noastre pământești. Iar duminica, venind la biserică, arătăm lui Dumnezeu că ne pregătim sau că dorim să fim părtași ospățului mistic din cer. Venim la acest ospăț liturgic al Mielului lui Dumnezeu Care Se jertfește pe Sfânta Masă, mărtutrisind că suntem doritori să fim părtași și chemării de la urmă când cu sufletul nostru vom fi comeseni cu îngerii și sfinții în Împărăția lui Dumnezeu. Sunt și credincioși pe acasă, sunt mulți care s-au scuzat înaintea lui Dumnezeu: Doamne, astăzi nu pot să merg la Casa Ta. Am un ogor, mă duc să-l văd, am niște boi, mă duc să-i încerc, am femeie, nu pot s-o las singură. În aceste motivații se ascund toate scuzele omenirii de a nu participa la ospățul lui Hristos. Nu-i nimeni obligat să vină la biserică, nu-i nimeni obligat să intre în rai, nu-i nimeni obligat să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, totul este la voința noastră. Dumnezeu ne-a creat după chipul Fiului Său, prin urmare avem și voința liberă. La noi este puterea să alegem raiul sau iadul, să intrăm la ospățul lui Hristos sau nu.

Să fim cu mare grijă însă, chiar dacă suntem prezenți în biserică. În altă Evanghelie se spune că stăpânul, intrând în sala ospățului, a văzut pe unul care nu avea haine de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai venit aici nepregătit? Adică poți să vii la biserică și să spui că ești credincios, nu ești ca cei cărora nu le pasă și care stau pe acasă având alte preocupări. Te liniștești că ești credincios, dar însăși această încredințare sau părere de sine că ești cineva înseamnă că nu ai haina de nuntă pe tine. A te crede că ești mai bun ca alții înseamnă că ești dezbrăcat de haina smereniei cu care ne așteaptă stăpânul în casa nunții, în sala ospățului veșniciei. Pe acela stăpânul l-a scos afară, și nu oricum. Aduceți-vă aminte cum le-a spus slujitorilor: Legați-i mâinile și picioarele și aruncați-l în întunericul cel mai din afară! Legarea mâinilor și a picioarelor înseamnă că nu mai poți face nimic pentru tine, dacă ai crezut că poți să-L înșeli pe Dumnezeu intrând în biserică neîmbrăcat în haina de nuntă. Adică să vii la biserică cu păcate care te opresc de la împărtășirea cu Trupul și cu Sângele Domnului, pentru asta înseamnă că ești scos afară nu de oameni, ci de Dumnezeu Însușii. A sta la Sfânta Liturghie având asupra ta păcate care te dezbracă de haina neprihănirii și te îmbracă într-una de ocară e de-ajuns ca să fim judecați pentru întunericul cel mai dinafară unde este plânsul și scrâșnirea dinților. Să avem deci grijă ca nu cumva cel viclean să ne înșele crezând că, dacă doar suntem în biserică, suntem deja și în rai. Să fim cu foarte multă grijă cum stăm în biserică, cum venim în biserică.

După  ce aceștia au refuzat chemarea la Cină, stăpânul s-a mâniat. Dumnezeu Se mânie atunci când creștinii nu răspund la chemarea Lui de veni la ospățul liturgic. Dumnezeu Se mânie pe noi și noi observăm aceasta când spunem că Dumnezeu S-a supărat pe noi. Când nu mai plouă, când vin inundații, când se cutremură pământul, Dumnezeu Se mânie pe noi pentru că am refuzat ceva foarte simplu și foarte ușor, ceva la îndemâna fiecăruia Nu ne-a cerut nimic, El a pregătit masa, ospățul El l-a cheltuit, pe Fiul Său L-a dat să moară, pe El L-a junghiat, totul avem fără plată. El ne oferă hrană cerească iar noi, creștinii, o refuzăm și Dumnezeu Se mânie pentru aceasta.

Stăpânul, mâniindu-se, i-a zis slujitorului: mergi și cheamă săracii, betegii, orbii, șchiopii și adu-i aici. Iată a doua grupare de oameni, al doilea fel de oameni, oameni cu neputințe, oameni cu păcate, oameni care își cunosc păcatele lor, oameni care nu îndrăznesc să intre, știu că nu sunt vrednici să intre la ospăț, pe aceia i-a chemat stăpânul prin slujitorii lui. Când îți vezi neputințele, când îți vezi slăbiciunile, când te vezi vinovat, când te vezi păcătos, atunci Hristos te cheamă la ospăț, ce mare taină! Și nu s-a umplut casa, mai erau locuri și atunci apare al treilea grup de oameni pe care îi adună stăpânul prin slujitorul său: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i pe toți să intre ca să se umple casa mea! Silește-i, adică ia-i cu forța. A sili pe cineva înseamnă să iei pe cineva de braț și să-l tragi un pic, să-l împingi. Atunci când vin necazuri în viața noastră, acestea ne apropie de Dumnezeu. Vedem oameni care se îmbolnăvesc cum încep să vină la biserică. Dumnezeu i-a silit să intre. N-au venit la chemarea clopotului, ca unii care sunt creștini. N-au venit pentru că și-au cunoscut păcatele. Dar Dumnezeu, dacă vrea să-și umple casa, ne trece prin încercări și ne silește, ne ia de mână, ne ia pe sus, așa cum a fost luat acel slăbănog de patru oameni și a fost adus înaintea Mântuitorului ca să fie vindecat. Așa Dumnezeu, în iubirea Lui de oameni, dacă vede că de vorbă bună nu venim la El, dacă vede că nu venim nici prin pocăință, El ne silește trecându-ne prin necazuri.

Necazul este semnul iubirii celei mai profunde al lui Dumnezeu. Cel Preaînalt a fost gata să-L dea la moarte pe Fiul Său, ca să ne mântuiască pe noi. Cu cât mai mult El ne va iubi pe noi și va dori ca să fim părtași acestei jertfe a Fiului Său ca să ne mântuim prin Sângele Fiului Său. De aceea Evanghelia aceasta pusă de Părinții Bisericii în duminica aceasta a 28-a după Rusalii, care este penultima dinaintea Nașterii Domnului, ne pregătește să pornim cu toată inima spre locul în care Dumnezeu a pogorât cerul pe pământ, adică la Betleem, la ieslea Betleemului care este icoana inimii noastre în care trebuie să Se întrupeze Iisus Hristos. În inima noastră Hristos vrea să stea la masă cu noi, după cum a spus în cartea Apocalipsei: Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. Această cină din inima noastră este cina cea mare despre care ne-a vorbit nouă Domnul astăzi. Fiecare dintre noi avem o inimă, un loc în care Hristos vrea să cheme lumea întreagă ca să ospăteze cu El. Asta înseamnă că în inima noastră trebuie să intre toți oamenii, și cei pe care noi îi vedem buni și credincioși și cei care sunt păcătoși, care își văd păcatele lor sau pe care noi îi vedem păcătoși, și toți cei care sunt bolnavi și lipsiți, în încercări și necazuri, orfanii și văduvele, toți trebuie să intre până se umple inima noastră. Și când se umple inima noastră cu toți aceștia, atunci Stăpânul intră și începe Cina cea mare, bucuria comuniunii pe care El o are cu noi în inima noastră în care a intrat lumea întreagă.

Dacă un singur om nu încape în inima noastră, Hristos nu vine să cineze cu noi. Atunci suntem tulburați și nefericiți până în momentul în care l-am iertat și l-am primit și pe acela. Să nu uităm niciodată acest adevăr: Hristos intră în inima noastră, în acest loc tainic al omului care este sufletul său, doar atunci când s-a umplut casa cu toți cei pe care Hristos i-a chemat, i-a îndemnat sau i-a silit să intre în inima noastră. Amin!

 

 

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.