Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica a 4-a din Postul Mare: SĂ ÎMPLETIM ÎN VIAȚA DUHOVNICEASCĂ POSTUL CU RUGĂCIUNEA
Cuvânt la Duminica a 4-a din Postul Mare: SĂ ÎMPLETIM ÎN VIAȚA DUHOVNICEASCĂ POSTUL CU RUGĂCIUNEA
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 05 Aprilie 2019 19:44

Duminica a patra din Postul Mare ne pune înainte

două texte evanghelice. Primul este de la Marcu despre vindecarea copilului bolnav al unui om căruia Hristos i-a făcut o mare bucurie, eliberându-l pe copilul său de duhul cel rău care îl chinuia, fiind mut şi surd, mut adică neputând să vorbească şi surd, neputând să audă. Neputând să audă cuvântul lui Dumnezeu, neputând să laude numele Domnului. Urechile sunt pentru a asculta glasul lui Dumnezeu, care se manifestă prin foşnetul frunzelor, prin ciripitul păsărilor, prin glasul părinţilor, prin cântarea Bisericii, prin tunete şi trăznete, prin toate mişcările pământului, prin vuietul apelor mării, prin toate acestea Dumnezeu grăieşte lumii, ne grăieşte nouă, iar urechile noastre ne-au fost date de Dumnezeu la creaţie pentru ca prin intermediul lor omul să aibă o comuniune cu Dumnezeu, să-L audă, să-L înţeleagă, să-L asculte pe Dumnezeu în diversele forme prin care El ni se adresează nouă. Dar diavolul a venit pe lumea aceasta ca să zădărnicească această legătură între Dumnezeu şi om, să-l facă pe om să n-asculte, să nu primească să aibă o relaţie cu Dumnezeu de iubire, care se manifestă în ascultarea cuvântului Său.

 

În evanghelia de astăzi, acest om avea un copil cu un duh surd care îl făcea incapabil de a asculta cuvântul tatălui, de a înţelege vreo vorbă ce i se adresa şi aceasta îl făcea să fie rău, să fie mereu gata de a muri, de a se arunca în foc şi în apă, din pricina acestei neputinţe de a fi în legătură cu Dumnezeu. Şi, pentru că nu putea să asculte cuvântul lui Dumnezeu, nici nu putea vorbi cu El şi surzenia i s-a continuat cu muţenia. Gura i-a fost dată să laude pe Dumnezeu; prin tot ceea ce izvorăşte din gura noastră, prin cuvintele care iau naştere înlăuntrul nostru omul trebuie să aducă slavă lui Dumnezeu. Sigur, nu întotdeauna această slavă se manifestă prin cântare de mulţumire lui Dumnezeu aşa cum auzim în biserică, sau când în casele noastre, în faţa icoanei Mântuitorului ne revărsăm inima prin cuvânt de rugăciune, ci orice cuvânt care iese din gura noastră trebuie să fie o mărturie a faptului că suntem legaţi de Dumnezeu, că-L ascultăm pe El. Orice cuvânt pe care îl spunem soţiei noastre, copiilor noştri, colegilor noştri, vecinilor noştri, animalelor noastre, nouă înşine etc., orice cuvânt trebuie să poarte amprenta prezenţei lui Dumnezeu în noi. Dar diavolul vrea ca aceste cuvinte ale noastre să fie împotriva lui Dumnezeu, să nu poată gura noastră să laude pe Dumnezeu, dimpotrivă, să batjocorescă pe Dumnezeu.

Muţenia de care era cuprins acest copil nu era doar aceea că el nu putea vorbi, ci era şi aceea că el nu putea să preamărească pe Dumnezeu pentru că nici nu putea să-I asculte cuvintele Lui. Ce este un om care înjură? A înjura pe Dumnezeu este un semn vădit al prezenţei demonului în acel om, duh rău care îl face pe om să nu-L laude pe Dumnezeu ci să-L batjocorească. Poate ni se pare prea mult spus lucrul acesta, cum adică, dacă înjur pe Dumnezeu înseamnă că am un demon în mine? Cum adică, dacă eu nu ascult pe părinţii mei când mă învaţă să fac ceva, înseamnă că eu am un demon în mine care mă surzeşte (îmi face urechea surdă) ca sa nu aud cuvântul învăţăturii, al înţelepciunii, al sfătuirii, care este cuvântul lui Dumnezeu? Este greu de acceptat acest lucru, dar atunci când se întâmplă în viaţa creştinilor aceste fapte înseamnă că suntem sub apăsarea unui duh rău care ne face să ne aruncăm când în foc, când în apă, adică ne face să fim gata de a muri, de a cunoaşte iadul încă încă din lumea aceasta, pentru că focul este o imagine a iadului de care omul se fereşte mereu. Dacă un deget se atinge de foc, simţim usturimea şi acest lucru ne aduce aminte de pârjolul focului, dar din punct de vedere duhovnicesc, ferirea de foc, ferirea de iad trebuie să fie pentru noi o grijă permanentă a postului acesta al vieţii noastre pe care îl trăim până la moartea noastră cu Hristos, până la înviere.

Acest om din Evanghelie avea puţină credinţă. El a venit la Mântuitorul şi i-a spus: „Dacă poţi, fă ceva cu fiul meu”. Mântuitorul S-a întristat auzind cuvântul acesta: „dacă poţi”. Acest tată nu credea că Cel din faţa lui poate cu adevărat să facă lucrul acesta, de aceea el spune: „dacă poţi”. Dar Mântuitorul îi răspunde: „Toate sunt cu putinţă celui care crede” şi atunci omul şi-a simţit necredinţa lui în sinea lui şi a strigat: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele”. Şi Mântuitorul l-a vindecat pe copilul său, scoţând afară duhul cel rău care, ieşind cu răcnete şi cu scuturări din trupul copilului, l-a lăsat pe acesta ca mort, pentru că prezenţa duhului rău în om este spre moartea omului. Dar Mântuitorul, ridicându-l pe copil de mână, l-a dat tatălui său şi acesta a plecat bucuros acasă cu fiul vindecat.

Ucenicii au venit la Mântuitorul şi l-au întrebat: „Doamne, noi de ce nu am putut să facem aceasta?” – pentru că omul acesta a venit mai întâi la ucenici şi ucenicii nu au reuşit să facă nimic cu copilul său. Atunci Mântuitorul le-a răspuns că acest neam de demoni nu iese decât cu post şi cu rugăciune. Iată două lucruri pe care Mântuitorul i-a învăţat pe ucenici. Noi acum suntem în Postul Mare şi Biserica ne-a pus înainte evanghelia aceasta nu fără o socoteală anume, ci dimpotrivă, pentru ca să ne înveţe pe noi că, dacă vrem să ne eliberăm pe noi în lăuntrul nostru, în inima noastră de apăsarea oricărui duh rău, care poate să fie în noi, nu putem face asta decât cu două arme pe care le avem la îndemână fiecare în parte, aceste două aripi: postul şi rugăciunea. Nu numai postul şi nu numai rugăciunea, pentru că numai cu o aripă nu vom putea zbura, numai cu o vâslă nu poţi înainta pe marea vieţii, ci trebuie două vâsle să duci corabia la ţărmul mântuirii, trebuie două aripi ca să poţi zbura spre înaltul cerului şi spre Împărăţia lui Dumnezeu, iar aceste două aripi sunt postul şi rugăciunea.

Aşa cum am spus multora la spovedanie, în timpul postului nu trebuie să postim numai de mâncare, ci să avem grijă să înmulţim şi rugăciunea. Dacă în afara postului am făcut un anumit canon de rugăciune, am spus un „Tatăl nostru”, în timpul postului trebuie să înmulţim rugăciunea, adică spunem de două ori „Tatăl nostru”, de mai multe ori rostim rugăciunile, mai mult timp stăm pe genunchii noştri înaintea lui Dumnezeu, pentru că trebuie ca postul să-l înfrăţim cu rugăciunea, cu aceste două aripi să zburăm spre cer.

Sfântul Ioan Scărarul, a cărui duminică este numită aceasta, a fost un mare ascet, un mare nevoitor care a trăit în peninsula Sinai şi el a împletit în viaţa lui aceste două virtuţi: postul cu rugăciunea. El era călugăr, era ascet, era nevoitor, mânca puţin, dar nu se oprea numai la aceasta, el simţea că trebuie să se roage pentru lume foarte mult şi această prezenţă lucrătoare în Biserică a rămas pentru noi ca model de viaţă duhovnicească. Biserica ne spune nouă, mai ales bărbaţilor, că duminica aceasta este Duminica Sfântului Ioan Scărarul, pe care noi bărbaţii trebuie să-l luam ca model, ca nevoitor, postitor şi rugător. Duminica viitoare este Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, model pentru femeile din Biserica creştină, care îndeamnă credincioasele să lupte împotriva patimilor, aşa cum a luptat ea. La Canonul cel Mare din săptămâna viitoare vom auzi viaţa şi faptele acestei sfinte şi vom fi copleşiti de această dăruire a Sfintei Maria Egipteanca în slujba lui Hristos prin osteneala, asceza, nevoinţa pe care a suportat-o trupul său pentru ca să poată scăpa de patimile care o chinuiseră în tinereţea ei.

Fie ca Duminica pe care o trăim acum în cinstea Sfântului Ioan Scărarul să fie pentru noi toţi îndemn spre a împleti în viaţa noastră duhovnicească postul cu rugăciunea, pentru ca să putem elibera prin puterea lui Hristos inima noastră de orice asuprire vicleană, să putem fi părtaşi cu bucurie la Învierea lui Hristos. Amin!

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.