Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia „DOAMNE, NU NE LĂSA PE NOI SINGURI!”
„DOAMNE, NU NE LĂSA PE NOI SINGURI!”
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Miercuri, 05 Iunie 2019 15:50

După 40 de zile de umblare împreună cu Ucenicii Săi și de arătare doar unora din marile mulțimi care Îl urmaseră până la moartea Sa, Hristos Domnul S-a înălțat la Cer, ridicând de-a dreapta Tatălui trupul Său îndumnezeit pe care

l-a înviat din morți, conferindu-i o altfel de stare decât cea dinainte de pătimirea Sa. Acum putea intra prin ușile încuiate, putea s-apară deodată într-un loc, dar avea și capacitatea de a Se arăta Ucenicilor ca fiind în carne și oase, putând fi atins și simțit ca un Om și mâncând înaintea lor, ca să le dovedească faptul că nu-i o nălucă sau o înfățișare a unui duh ceea ce văd ei, ci este El Însuși cu trupul Său înviat din morți. Dar această asumare a umanității pe care Hristos o făcea în trupul Său înviat din morți era doar pentru ca Ucenicii Săi să-L poată recunoaște și simți că este El, Omul adevărat. Dar Hristos, după Înviere, avea un alt trup, un trup spiritualizat, un trup care avea să se îndumnezeiască deplin atunci când Se va înălța la cer. În trupul Lui care a pătimit pe cruce au fost adunate și purtate păcatele întregii lumi, inclusiv păcatele noastre. În trupul Lui pe cruce erau trupurile noastre pătimind din cauza păcatelor. Căci mădulare ale trupului Lui suntem. În trupul Lui îngropat în mormânt erau, sunt și vor fi trupurile strămoșilor noștri, ale părinților noștri și ale noastre, când vom pleca din lumea aceasta. În acel trup așezat în mormânt, în odihna acelui trup este odihna noastră din cimitir. Cele trei zile pe care Hristos le-a petrecut în mormânt cu trupul înseamnă timpul pe care îl petrecem în cimitir, de la moartea noastră până la Învierea cea de obște.

 

Mântuitorul a ieșit din mormânt cu un trup spiritualizat care a trecut prin lespedea mormântului fără să o dea deoparte, nestricându-i pecețile – după aceea a venit îngerul din cer care a dat piatra la o parte, pentru ca mironosițele să vadă că mormântul este gol și ca Apostolii să se încredințeze de Învierea Domnului –, în același fel în care El S-a și născut, ieșind din pântecele Maicii Domnului fără să-i strice pecetea fecioriei sale, ea rămânând de-a pururea fecioară. O, ce icoană a mormântului de pe Golgota care avea să rămână pecetluit, după ce Hristos a înviat din el! Și cele trei zile pe care El le-a petrecut în mormânt sunt zilele, anii sau veacurile pe care noi le vom petrece într-un mormânt, pentru ca la sfârșitul veacurilor, când se vor încheia cele „trei zile” ale noastre de odihnă, Trupul lui Hristos, constituit din trupurile noastre ale fiecăruia, va învia. Noi toți vom învia, cum spune Evanghelia de la prohodirea morților: „vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui; și vor ieși…” (Ioan 5, 28-29).

După ce Mântuitorul a înviat din morți și S-a arătat Ucenicilor Săi în multe rânduri, dăruindu-le pacea Lui și încredințându-i că le va trimite un Dar deosebit după ce Se va înălța la cer, i-a dus pe aceștia pe Muntele Măslinilor. De pe acest Munte tocmai coborâse în Duminica Floriilor, venind din Betania, ca să intre în Ierusalim, atunci când a fost întâmpinat cu stâlpări și cu osanale. Acum El iese din Ierusalim și merge pe Muntele Măslinilor, pe calea inversă, și, în locul cel mai înalt al lui, binecuvântând pe Ucenici cu mâinile Sale, Hristos S-a Înălțat la Cer. Un nor L-a îmbrățișat și El S-a făcut nevăzut de la ochii Ucenicilor care, cu mâinile întinse spre cer, ar fi dorit să-L prindă, rugându-se și strigând: „Doamne, nu ne lăsa pe noi singuri!”, așa cum citim în Acatistul Înălțării Domnului. La Vecernia Înălțării, ridicarea mâinilor Ucenicilor către Mântuitorul Care Se înalță la cer se arată atunci când preotul, scoțând Sfântul Aer de pe Sfânta Masă și purtându-l prin procesiune în mijlocul bisericii, credincioșii prezenți își ridică brațele având flori în mâini, stând deoparte și de alta a căii din mijloc a bisericii pe care se poartă Sfântul Aer. Hristos, prin acest gest liturgic, Se înalță la Cer, preotul intrând înăuntru pe aceeași cale, cădind și împrăștiind mireasma Duhului Sfânt peste credincioșii care se uită spre cer, către locul unde a dispărut Iisus Hristos, Mirele Bisericii.

Va veni vremea când îngerii vor trâmbița și puterile cerului se vor zgudui. Atunci Se va arăta pe cer Fiul Omului, Iisus Hristos, Care va coborî din Cerul în care S-a înălțat și va ridica la Sine Biserica Lui, adică Trupul Lui înviat și format din mădularele cele sfinte care sunt credincioșii adormiți în nădejdea învierii.

Praznicul Înălțării Domnului să se întipărească în conștiința noastră așa cum s-a întipărit în conștiința Apostolilor care, „închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare și erau în toată vremea în biserică, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu.” Vedeți ce înseamnă această întipărire a bucuriei Înălțării în inimile creștinilor! O nespusă bucurie care să-i copleșească în toată vremea vieții lor printr-o prezență necurmată în biserică, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu.

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.