Evanghelia din Duminica Sfintei Cruci ne dă cheia mântuirii

În Săptămâna Patimilor, în Joia Mare, după Evanghelia a cincea, preotul iese din Sfântul Altar cu Crucea lui Hristos. Aceasta stă tot timpul anului dincolo de Sfânta Masă, în Sfântul Altar, pentru că la fiecare Sfântă Liturghie, în faţa ei, Se aduce Hristos ca Jertfă şi de acolo noi primim Sfânta Împărtăşanie. În Marea zi de Joi, preotul  iese cu Sfânta Cruce şi ne arată nouă, aşezându-o în mijlocul bisericii, împlinirea închipuirii din Duminica Crucii. Pentru că şi în această Duminică Crucea lui Hristos este scoasă şi aşezată în mijlocul Bisericii ca să-i pregătească pe credincioşi pentru împlinirea acestei închipuiri în Joia Mare când Însuşi Hristos va muri pe Cruce, răstignind fiind, şi în Marea Vineri Îşi va da sufletul înaintea lui Dumnezeu Tatăl, mântuind lumea prin jertfa Sa şi zdrobind prin moartea Lui moartea noastră. Deci acum, la mijlocul Postului, iată Sfânta Cruce pe iconostas, iată Crucea Domnului cântată la strană, iată Crucea ca semn al rostului pe care-l are postul pe care-l traversăm.

În Acatistul Sfintei Cruci auzim şi aceste cuvinte: Bucură-te, Cinstită Cruce cu împătrite raze în chipul focului. Patru raze sau patru braţe ale Crucii sunt cele patru duminici din Postul Mare, cele două duminici de dinainte şi cele de după Duminica Crucii. Crucea stă în mijloc şi din ea izvorăsc razele celor patru duminici, revărsându-se peste întreaga perioadă a Postului Mare. De aceea un creştin autentic, un creştin jertfitor, unul care vrea să urmeze lui Hristos cu adevărat, acela nu renunţă la drumul postului, nu renunţă la purtarea crucii, nu renunţă la împătritele raze ale crucii sale. Deci am început postul cu nevoinţă, cu asceză, cu pocăinţă pentru ca acum, la jumătatea lui, să ne întâlnim cu Crucea lui Hristos care dă sens  postului şi nevoinţei pocăinţei noastre. Doar Crucea lui Hristos poate să ne încurajeze ca să ducem mai departe osteneala postului. Doar Crucea lui Hristos e aceea care dă sens jertfirii noastre şi aşteptării Învierii, ceea ce înseamnă că Hristos ne cheamă pe fiecare arătându-ne Crucea Lui şi învăţându-ne să ne răstignim şi noi, să începem a ne răstigni faţă de lume. Să răstignim patimile şi plăcerile lumii acesteia pe crucea pe care datori suntem să o purtăm de acum înainte. Pe crucea aceasta a postului care devine din ce în ce mai plină de sens, de valoare, de consistenţă. Cu cât ne apropiem Săptămâna Patimilor lui Hristos, dacă mergem pe calea postului, postul însuşi devine pentru noi de tot mai de mare ajutor, de tot mai plin de sens şi de rost pentru mântuire. Iar Învierea o vom trăi la cea mai înaltă treaptă pe care o poate trăi un pământean în viaţa aceasta. Căci după ce ne-am purtat crucea pe urma lui Hristos, crucea noastră devine Crucea Lui şi Crucea lui devine crucea noastră.

Mântuitorul ne spune în Evanghelia din Duminica Crucii: Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine! E ceea ce am făcut până acum sau ceea ce am arătat şi ne-a învăţat Biserica că trebuie să facem până acum, lepădarea de sine. Lepădarea pretenţiilor noastre, poftelor noastre, păcatelor noastre, dorinţelor noastre pământeşti şi legarea noastră de cer. Apoi: Să-şi ia crucea. Astăzi este momentul, astăzi este în chip tainic clipa când Hristos ne întâmpină cu Crucea Lui, făcând crucea noastră asemenea cu a Lui şi a Lui asemenea cu a noastră şi invitându-ne să ne-o luăm şi să-L urmăm pe El. Ce urmează de acum înainte din Postul Mare, partea a doua este urmarea lui Hristos.

Sunt unii credincioşi care renunţă la post. Încearcă o osteneală, nu mai fumează, nu mai înjură o săptămână. E un efort, e o lepădare de sine. Nu mai mănâncă carne o săptămână, două, după aceea nu mai pot să se abţină de la acestea. De ce nu mai putem? Sunt de vină neputinţele trupeşti sau e ceva mai mult, mai adânc? E ceva ce înseamnă că nu reuşim să luăm crucea pe umeri ca şi Hristos. Nu reuşim să înţelegem taina postului şi taina crucii, taina purtării crucii după Hristos: să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze. Şi când urmăm pe Hristos cu crucea noastră în spate, atunci totul devine frumuseţe, totul devine rai, toată osteneala postului devine o frumoasă şi dorită împlinire din partea noastră pe urma lui Hristos. Simţi că pătimeşti cu Hristos, simţi că suferi cu El, trăieşti această comuniune şi părtăşie la suferinţa lui Hristos. Dacă ai pe cineva bolnav, dacă ai pe cineva mort în casă, mai poţi să petreci? Nu poţi şi nici n-ai putea mânca. Ştim asta, avem experienţele acestea. Pentru că suferi cu familia, suferi pentru cel plecat, suferi pentru cel din suferinţă. E normal să fii aşa. Dar acum cu atât mai mult, căci avem un prieten, avem un frate Care este Iisus Hristos. El suferă, El este în agonie, El este răstignit de lume, păcatele lumii Îl răstignesc pe Hristos clipă de clipă. Pe vârful bisericii se află o cruce ca să ne arate nouă tuturor că, ori de câte ori săvârşim păcatul, de fapt ţintuim pe Hristos prin păcatul nostru pe crucea din vârful bisericii. Ne însemnăm cu semnul crucii ori de câte ori ne rugăm şi atunci ne gândim că păcatele noastre pe care le-am săvârşit au ţintuit pe Hristos, au răstignit pe Hristos pe Crucea pe care El ne invită să o purtăm noi, să participăm la suferinţa Lui, la suferinţa lui Hristos.

Să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze – zice Mântuitorul celui care voieşte să vină după El. Şi noi vrem să mergem după Hristos, cine nu vrea  să meargă după Hristos, cine dintre noi nu vrea să fie copil al lui Dumnezeu? Atunci ce trebuie să facem? Să ne lepădăm de sine, de firea noastră, de pretenţiile noastre, de păcatele noastre. Să nu-L mai răstignim pe Hristos! Să ne luăm crucea şi să-L urmăm pe Domnul, să mergem după urmele Lui. De acum Hristos merge pe drumul Calvarului şi Se pregăteşte pentru a urca la Ierusalim. Să mergem şi noi la Ierusalim. Evanghelia ne relatează că ucenicii, când Mântuitorul mergea spre Ierusalim, mergeau trişti în urma Lui. El le spusese că Fiul Omului merge la Ierusalim şi va fi dat la moarte, iar ei nu înţelegeau ce înseamnă asta, pentru că aşteptau ca Hristos Domnul să intre în Ierusalim şi să Se aşeze pe tronul lui David, să reaşeze Împărăţia lui Israel plină de slavă de odinioară. Dar El le vorbea despre o înălţare pe Cruce. Tronul lui David era icoana Crucii lui Hristos. David era icoana lui Hristos, iar tronul lui David cel plin de slavă către care priveau toate neamurile pământului era icoana Crucii lui Iisus Hristos. El spunea că va merge în Ierusalim şi va fi dat la moarte. Şi ucenicii mergeau în urma lui trişti, participau, fără să-şi dea seama, la această moarte iminentă a Mântuitorului. Uneori şi noi, credincioşii, nu înţelegem prea mult din ceea ce Hristos face pentru noi, nu înţelegem prea mult moartea Lui, din patimile Lui, de ce a murit pe Cruce. Sfântul Grigorie spune că despre Taina lui Hristos nu poţi vorbi, căci nu poate mintea omenească a o înţelege. Atunci ce avem de a face decât, precum ucenicii, să mergem pe urma Lui, să participăm la tristeţea Lui, la moartea Lui, cu crucea noastră luată pe umeri fără să-I mai îngreunăm crucea Lui. Orice păcat este o greutate în plus aşezată pe Crucea Mântuitorului. Ori Simon din Cirena a venit şi a uşurat Crucea, luându-o de pe umerii Lui şi ajutându-L. Şi noi fiecare în parte datori suntem, prin voinţa noastră, prin dragostea noastră, să uşurăm Crucea lui Hristos. Atâţia oameni în jurul nostru apasă pe această Cruce. Dacă auzi o înjurătură, un blestem, un cuvânt de cârtire, un păcat de orice fel, toate acestea sunt pietre atârnate pe Crucea lui Iisus Hristos. Ori noi datori suntem să o ridicăm, să uşurăm Crucea aceasta a Domnului. Şi dacă luăm crucea noastră de pe umerii Lui şi ne-o ducem singuri, atunci Crucea Lui se uşurează. Nu ne cere Iisus să punem umărul sub crucea Lui ca să suportăm păcatele şi ale altora, ci dacă ne-o ducem pe-a noastră cum trebuie şi cu umilinţă după El, atunci El simte bucurie că I se uşurează greutatea Crucii pe care o duce pe Golgota. Ca şi creştini, Duminica Crucii la asta ne cheamă. Fie ca Jertfa lui Hristos să fie pentru toţi încurajare şi întărire a purta crucea mai departe pe drumul postului până la Înviere. Amin.