În Duminica a 23-a după Rusalii, Biserica ne pune înainte

În Evanghelia de astăzi, un om ca acesta, un om creat într-o slavă nemaipomenită, cu puțin mai prejos decât îngerii, ajunge, dominat de demoni, să fie mai prejos decât oamenii, să locuiască în morminte, adică mai jos decât este nivelul pământului pe care a fost așezat omul să locuiască. Să umble gol, dezbrăcat de haină. Haina cu care e omul îmbrăcat este Hristos, pentru că în Hristos se îmbracă omul în prima treaptă  pe care o urcă în calea lui spre desăvârșire. Și calea dintâi a desăvârșirii omului este Taina Botezului prin care, trecând, se îmbracă în Hristos. Diavolul reușește, trăgându-ne în jos, să ne dezbrace de această slavă, de această prezență dumnezeiască.

Sfânta Treime așază slava ca o arvună peste ființa omului, pentru ca să crească în omul dinlăuntru până ajunge la statura bărbatului desăvârșit și la măsură plinătății, asemenea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. În sufletul omului, ca să poată fi biruit, a trebuit să intre nu un diavol, ci o legiune. Legiune înseamnă mii de soldați, cum era pe vremea aceea. Șase mii de soldați formau o legiune și când Mântuitorul îl întreabă cum te cheamă, el răspunde: legiune, adică mulți erau în omul acela, multe duhuri rele, multă forță demonică s-a concentrat pentru a doborî un suflet de om, pentru a-l îngenunchea pe om, pentru a-l face să ajungă în starea aceasta grozavă în care l-a aflat Hristos.

Mântuitorul a venit pe pământ să ne izbăvească chiar și din cele mai grozave căderi ale noastre, chiar și din cele mai adânci prăpăstii în care ne-a aruncat diavolul cu patimile noastre, cu păcatele noastre. Nimeni nu trebuie să deznădăjduiască în starea în care se află. Oricâte păcate ar fi făcut, să privească spre Iisus Hristos Care vine ca să-l mântuiască. A venit, iată, trecând marea furtunoasă. Diavolii au stârnit marea, făcând-o neastâmpărată, cu valuri imense, astfel încât corabia în care Se afla Mântuitorul și ucenicii să fie gata-gata să se scufunde. Încercau astfel să împiedice venirea lui Hristos în ținutul Gherghesenilor unde se afla omul lor, omul stăpânit de legiunea de demoni. E și această împotrivire o repetare a ceea ce s-a întâmplat la Nașterea Domnului când diavolul a încercat să-L omoare. Încă de la nașterea Lui, Irod a omorât toți pruncii din Betleem și din jur, crezând că printre ei va fi și noul Rege de curând născut. Apoi, fuga în Egipt, primejdia din pustiu, întoarcerea de acolo, primejdiile prin care a trecut în Nazaret când au vrut să-L omoare ai Lui cu pietre sau să-L arunce în prăpastie. Sau de câte ori nu au vrut să-L prindă în Ierusalim, dar nu au putut. Toate acestea erau încercări ale celui viclean ca Hristos să nu ajungă la cruce, să nu ajungă să pătimească și să plătească păcatul lumii. Pentru că diavolul presimțea că timpul lui de domnie asupra omului s-a sfârșit prin Întruparea lui Hristos, de aceea se zbătea din toate puterile să zădărnicească împlinirea planului de mântuire a omului.

În fiecare Sfântă Liturghie, Hristos Se întrupează. Venirea Lui este împiedicată deseori. Și noi o împiedicăm uneori prin ignoranța noastră, prin neprezența noastră, prin păcatele noastre. Toate acestea sunt atacuri ale celui viclean care, prin noi, încearcă să zădărnicească lucrarea mântuitoare a lui Hristos. Cu toate acestea, în fiecare Sfântă Liturghie Se întrupează Hristos și iese la propovăduire. Când preotul iese cu Sfânta Evanghelie, pe Hristos Îl vedem ieșind și rostindu-ne cuvântul Evangheliei. Când scoate Cinstitele Daruri în procesiune și, intrând, le așază pe Sfânta Masă, Hristos Însuși este așezat în mormânt spre înviere. Hristos suferă pentru noi în fiecare Liturghie, iar cei care suntem în biserică participăm la această moarte a Lui pentru noi. Dar, o, de câte ori nu v-ați împiedicat de lucrurile pământești, de grijile care v-au ținut pe loc să nu veniți la biserică și L-ați lăsat pe Hristos să sufere singur în biserică? Diavolul se luptă cu fiecare dintre noi ca să ne țină departe de jertfa lui Hristos, de Golgota, de slujba aceasta sfântă a mântuirii noastre care este Dumnezeiasca Liturghie. Dacă ați reușit să veniți la biserică, înseamnă că ați biruit pe cel viclean. Să rămâneți tari în credință! Să-L purtați pe Hristos în inimă plecând de aici acasă, ca nu cumva să se răzbune diavolul pentru că i-ați scăpat din mână, reușind să veniți la biserică astăzi. Păstrați această prezență a lui Hristos, așa cum cel îndrăcit, îmbrăcat și întreg la minte, restaurat, așezat în normalitate de Hristos, s-a dus la ai săi, vestind prin tot orașul cât bine i-a făcut lui Iisus. Și noi, mergând la casele noastre, să spunem tuturor cât bine am simțit noi din partea Domnului, câte liniștire ne-a dat, cum ne-a mângâiat inima, cum ne-a șters lacrima din ochi, cum ne-a întărit în credință. Această normalitate în care ne-a adus Hristos să fie pentru cei din jurul nostru cea mai puternică predică pe care o putem rosti mergând la casele noastre, umblând pe străzile noastre și privindu-i pe cei care se uită la noi și poate chiar voiesc să-L alunge pe Hristos, așa cum au făcut gadarenii din Evanghelia de astăzi. Văzând că porcii lor cei mulți s-au înecați, s-au supărat pe Hristos și L-au alungat  din ținutul lor.

Văzând reacția negativă a gherghesenilor față de binefăcătorul său, omul vindecat a dorit să plece ți el cu Hristos. Dar Domnul i-a zis: du-te la ai tăi, du-te la cei care M-au alungat și spune-le cât bine ți-a făcut ție Hristos. Pentru ca, văzând ei mărturia ta, să le pară rău că M-au alungat și să Mă cheme iarăși să vin și în casa lor, să intru și în inima lor, să-i așez și pe ei în normalitate, pentru ca astfel împreună să ne vedem în Împărăția cerurilor.

În Evanghelia aceasta ni s-au pus înainte trei lumi: Hristos cu ceata Apostolilor, care înseamnă Biserica; îndrăcitul, adică umanitatea chinuită de diavolul, dar restaurată de Hristos; turma de porci, adică o altă parte a umanității nepăsătoare de Hristos și care, intrând duhul rău în ea, se aruncă în apa pieirii sufletești. Doamne, izbăvește-ne de duhul nepăsării de cele sfinte și de toată uneltirea celui viclean. Amin!