Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica dinaintea Botezului Domnului: „IATĂ MIELUL LUI DUMNEZEU, CARE RIDICĂ PĂCATUL LUMII!”
Cuvânt la Duminica dinaintea Botezului Domnului: „IATĂ MIELUL LUI DUMNEZEU, CARE RIDICĂ PĂCATUL LUMII!”
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 01 Ianuarie 2016 17:31

„Eu v-am botezat pe voi cu apă, dar Acela care va veni, vă va boteza pe voi cu Duh Sfânt”. În duminica dinaintea Botezului Domnului Biserica ne pune înainte chipul aceluia care are să-L boteze pe Iisus Hristos, pe acest ultim prooroc al Vechiului Testament, Ioan Botezătorul, marele sfânt despre care Mântuitorul avea să exclame mai târziu: „nu este om mai mare născut din femeie, ca Ioan”. Între toţi oamenii lumii de la începuturi şi până la capătul ei mai mare ca Ioan nu a fost. Şi totuşi Mântuitorul spune că „cel mai mic în Împărăţia Cerurilor este mai mare decât el”, pentru că Sfântul Ioan s-a născut mai înainte de Jertfa lui Hristos pe Cruce şi pentru aceasta a trebuit şi el să guste iadul, adică împărăţia morţii precum toţi profeţii şi oamenii drepţi din Vechiul Testament şi toată lumea care prin moarte ajungea sub stăpânirea morţii, Căci Edenul era închis; raiul era închis de când Adam a fost alungat din el, scos afară din cauza păcatului şi până când Hristos Domnul a deschis din nou porţile raiului. El a intrat mai întâi ca pârgă, ca început al tuturor celor răscumpăraţi, şi apoi după El tâlharul din dreapta Sa şi toţi sfinţii şi drepţii din Vechiul Testament pe care El i-a scos din legăturile morţii şi-ale iadului, atunci când a intrat ca un biruitor în locaşurile morţii la moartea Sa pe Cruce. A mers cu sufletul la iad şi a eliberat de acolo pe toţi cei care aşteptau pe Mesia. Printre aceştia era şi Sfântul Ioan Botezătorul care de curând ucis fiind de sabia lui Irod, din cauza Irodiadei, nevasta sa. Ioan îl mustra pentru nelegiuirea care era în casa regală, anume că el trăia cu nevasta fratelui său. Pentru aceasta Irod a poruncit la un ospăţ să taie capul lui Ioan şi el, fiind în temniţă, şi-a aflat acolo sfârşitul său, ajungând în rândul celorlalţi din locuinţa morţilor, ducându-le vestea bună că Mesia a venit, că Mesia S-a născut, că el L-a botezat, curând va veni şi El şi ne va elibera, pentru că oamenii nu vor rezista mult să stea cu El, nu-L vor suporta multă vreme. Îl vor da la moarte, iar El va veni şi ne va elibera. Într-adevăr, ultimul profet al Vechiului Testament, Ioan, a fost şi ultimul glas nu numai din pustie, care a pregătit calea Domnului, ci şi în pustia cea amară a întunericului din adâncurile morţii, unde el a pregătit calea venirii lui Mesia. Curând Mesia avea să vină acolo în iad pe calea pe care ultimul prooroc i-a pregătit-o.

 

 

Evanghelia din Duminivca dinaintea Botezului Domnului (Marcu 1, 1-8) creionează imaginea acestui mare om, care a botezat pe Iisus Hristos în Iordan, iar următorul Praznic este însuşi Botezul Domnului. Dar acum Biserica ne pune înainte textul acesta în care ne arată că Ioan, botezând în Iordan pe oameni, nu făcea creştini, nu era botezul lui botezul creştin, sau botezul cu Duhul Sfânt, cu apă şi cu Duh. Nu era botezul acesta acea naştere duhovnicească despre care Mântuitorul avea să vorbească mai târziu, în noaptea aceea tainică cu Nicodim: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu”, căci acolo Mântuitorul vorbea despre naşterea cea sufletească din Botezul creştin. Aici, Ioan, iată, botează şi el, dar botează spre pocăinţă, însă botezul lui nu are puterea de a aduce în rai pe oameni, pentru că raiul era încă închis. Hristos nu S-a preamărit încă, nu murise încă, Hristos nu plătise preţul păcatelor noastre încă. Dar Ioan, proorocul Domnului, acest mare profet, pregătea calea botezului lui Hristos botezându-i pe oameni spre pocăinţă în râul Iordanului. Şi veneau acolo din multe părţi toţi cei care auzeau de el şi de cuvântul puternic pe care el îl rostea. Chipul lui Ioan şi îmbrăcămintea lui erau atrăgătoare. El nu fusese în şcolile înalte ale vremii, în sinagogile iudaice, ca să cunoască cuvântul lui Dumnezeu. Dar lui îi vorbise Dumnezeu în pustie, că ştim foarte bine că viaţa lui a fost una singuratecă, a trăit cu animalele în pustie şi a mâncat lăcuste şi miere sălbatică, aceasta a fost hrana lui. Părinţii lui au murit de când el era prunc. Tatăl lui a fost ucis în templu, în altar, de ostaşii lui Irod, pentru că n-a vrut să spună unde este pruncul lui care trebuia să fie şi el tăiat împreună cu ceilalţi prunci ucişi de Irod. Elisabeta, mama lui, fugind cu pruncul, a locuit într-o peşteră şi au trăit cu ceea ce le oferea pustia până când ea a murit şi el a rămas singur, un copil părăsit în munţi. Acolo Dumnezeu i-a vorbit, Dumnezeu i-a spus că: trebuie să ieşi în lume, la Iordan, şi Acela pe care ţi-L voi arăta, Acela este Cel care botează cu Duh Sfânt şi cu foc, pe Acela să-L botezi, pe Acela să-L arăţi oamenilor. Şi, într-adevăr, Ioan, la 30 de ani, iese din pustie şi merge în Iordan după cuvântul Domnului şi acolo el vesteşte pocăinţa: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!” Şi oamenii întrebau ce înseamnă „Pocăiţi-vă”, că nu înţelegeau ce înseamnă să te pocăieşti; şi atunci el le spunea: „cel care are două haine să dea una celui care n-are; veneau soldaţii şi-l întrebau: «noi ce să facem?» – voi să nu luaţi nimic mai presus decât aveţi nevoie, să vă mulţumiţi cu solda voastră; veneau oamenii de diferite clase sociale şi-l întrebau pe Ioan ce înseamnă a te pocăi şi el le spunea ce fapte vrednice de pocăinţă trebuie să facă, cum trebuie să traiască şi prin aceasta el de fapt pregătea calea Domnului, căci le vorbea oamenilor şi de faptul că va veni un Miel, unul care este Mielul lui Dumnezeu, Care va ridica păcatele lumii.

Şi odată, iată-L şi pe Hristos prin mulţime strecurându-Se. Ioan L-a văzut ca pe un soare și s-a speriat, dându-şi seama de cuvântul pe care Dumnezeu i l-a rostit în pustie – tu Îl vei arăta oamenilor – şi atunci, arătându-L cu degetul celor care erau acolo în jurul lui, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii”. După aceea Mântuitorul venind la el i-a zis să fie botezat, iar Ioan s-a înfricoşat. La Utrenia Duminicii acesteia, Biserica arată că Ioan s-a speriat, cum el, robul, să boteze pe stăpânul său, cum el, cel necurat şi păcătos, să-L boteze pe Cel neprihănit, de ce are nevoie Hristos de botez, că nu avea păcate? Mântuitorul i-a spus că e bine să facă lucrul acesta pentru că, prin botezul pe care I-l face, El va lua asupra Lui păcatul lumii, îl va duce pe Golgota şi îl va plăti. De aceea Ioan se smereşte, se pleacă şi îndrăzneşte a ridica mâna deasupra creştetului Stăpânului său scufundându-L în râul Iordanului şi botezându-L, pentru ca prin aceasta să se dovedească, prin arătarea Sfintei Treimi, că Cel care este în Iordan este Fiul lui Dumnezeu.

Această Evanghelie ne pune înainte chipul miraculos şi sfânt al măritului prooroc Ioan şi ne pregăşte şi pe noi, cei de astăzi, pentru marele eveniment al Botezului Domnului care va începe cu seara dinainte când se face Vecernia Mare cu cele 13 paremii din Vechiul Testament cu privire la minunile pe care Dumnezeu le-a făcut asupra apei şi ne vom minuna şi ne vom întări în credinţă ascultându-le. Ne vom încredinţa că Dumnezeu va face ca şi apa pe care o vom aduce înaintea Lui în ziua Praznicului să se umple de Duh Sfânt, să devină nestricăcioasă, dătătoare de putere şi de har pentru noi, pentru familiile noastre şi pentru nevoile noastre de peste an. De aceea, venind în biserică astăzi, nu facem altceva decât să ne pregătim împreună cu profetul Ioan pentru evenimentul tainic al Botezului Mântuitorului care instituie botezul creştin, care instituie scufundarea noastră în apa cristelniţei, nimicind orice păcat şi legătură a lui aşa cum Hristos a sfărâmat zapisul diavolului în fundul Iordanului, zapis în care era scrisă soarta oamenilor de a muri veşnic din cauza păcatului, de a fi ai iadului din cauza neascultării de Dumnezeu. Veţi vedea în icoana Botezului Domnului sub picioarele lui Hristos în apa Iordanului ceva ca o hârtie, ca un papirus, şi e scris acolo în acel zapis un legământ sau blestem al diavolului, prin care noi, toţi oamenii eram ai lui din cauza păcatului, căci păcatul aduce moartea. Şi Hristos, intrând în Iordan, sfărâmă, rupe acel zapis, acel înscris şi ia asupra Lui păcatele noastre; de aceea când noi suntem botezaţi în apa cristelniţei, acolo rămân păcatele noastre, păcatele strămoşeşti cu care ne naştem, când ne botezăm ca şi punci, iar dacă suntem maturi, în apa botezului rămân şi celelalte păcate săvârşite până la botez; Hristos le preia şi prin moartea Lui plăteşte păcatele tuturor celor botezaţi, de aceea Taina Botezului, pe care Hristos o instituie cu botezul Său, este atât de mare şi este cel mai măreţ dar pe care noi oamenii îl primim. Şi acest dar măreţ al Botezului pe care îl primim este calea liberă spre cer şi poarta deschisă a împărăţiei cerurilor. Dacă darurile primite la Botez le punem în lucrare în viaţa noastră, vom moşteni la sfârşitul vieţii cele cereşti pe care Hristos le-a deschis şi ni le-a pregătit.

Noi avem acest mare dar este pentru că cineva, Sfântul Ioan Botezătorul, pregătit de Dumnezeu în pustie, a pregătit pentru noi calea venirii lui Mesia la Iordan, a pregătit pentru Hristos botezul Său în Iordan şi sfinţirea apelor prin scufundarea Lui în apele Iordanului. Iordanul s-a întors înapoi atunci, şi astăzi se întoarce Iordanul înapoi; şi cei care aţi mai citit cărţi despre minunile de la Ierusalim aţi auzit că Iordanul se întoarce înapoi în ziua Botezului Domnului. Chiar şi în cântările de la strană se spune: „Ce ai, Iordane, de te întorci înapoi?” Când patriarhul ortodox al Ierusalimului aruncă crucea în Iordan, sfinţind apele Iordanului, apele acestuia se întorc către izvoare. Şi în acatistul Botezului Domnului auzim că Hristos, intrând în Iordan ca un foc, ca un cărbune aprins, face ca apele să fugă dinaintea Lui, să sece, aşa cum în mai multe rânduri în Vechiul Testament apele au secat, atunci când în chip tainic prin trecerea poporului ales s-a închipuit trecerea lui Hristos prin apele Iordanului sau pregătirea noastră pentru mântuire prin Botez.

Fie ca Dumnezeu să ne pregătească pe toţi cu uimirea și cu pocăinţa pe care să le avem mai înainte de a ne împărtăşi de darul lui Hristos al apei sfinţite; pocăinţă pe care Sfântul Ioan ne-o cere şi ne cheamă la ea mereu: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!” Într-adevăr, se apropie, căcu curând este ziua în care vom trăi minunea coborârii Împărăţiei lui Dumnezeu printre noi atunci când Sfânta Treime ne va vorbi prin glasul Tatălui, prin lucrarea Duhului  și prin botezarea Fiului Întrupat. Amin!

Ultima actualizare în Vineri, 01 Ianuarie 2016 18:03
 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.