Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica a 9-a după Rusalii: AUR, ARGINT, PIETRE SCUMPE, FÂN SAU TRESTIE ÎN CORABIA ZGUDUITĂ DE FURTUNILE VEACULUI
Cuvânt la Duminica a 9-a după Rusalii: AUR, ARGINT, PIETRE SCUMPE, FÂN SAU TRESTIE ÎN CORABIA ZGUDUITĂ DE FURTUNILE VEACULUI
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Saturday, 08 August 2020 18:52
There are no translations available.

În duminica a 9-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie auzim

 textul citit la Apostol când Sfântul Apostol Pavel le vorbește corintenilor despre lucrarea pe care ei o făceaau pe o temelie care este Hristos. Și această lucrare ar putea fi de mai multă sau de mai puțină valoare, de aur, de argint sau pietre scumpe, de fân, trestie sau paie, în funcție de credința fiecăruia, de încredințările pe care fiecare le are, funcție de ascultarea de părintele duhovnicesc a fiecăruia. Mai înainte de textul acesta citit astăzi la Apostol, Sfântul Pavel mustră pe corinteni pentru că se împărțiseră în tabere. Unii ziceau că sunt ai lui Apollo, alții ai lui Petru, alții ai lui Pavel, iar alții ziceau că sunt ai lui Hristos. Deși Sfântul Apostol Pavel îi convertise și el era părintele lor duhovnicesc care s-a străduit să le vestească Evanghelia cu timp și fără timp, astfel încât iudeii și neamurile din Corint au crezut în Hristos și, prin botez, au devenit creștini, după o vreme, însă, ei au început să nu-l mai recunoască pe Sfântul Pavel ca părinte al lor duhovnicesc. S-au împărțit în tabere, unii zicând că sunt ai lui Petru, alții ai lui Apollo iar alții, care nu voiau să recunoască pe niciunul dintre pământeni ca părinte al lor duhovnicesc, spuneau că sunt ai lui Hristos. Și aceștia, care se lepădaseră pe părintele lor care i-a născut la Evanghelie, zideau. Fiecare zidea câte ceva pe această temelie care este Hristos. Prin faptele lor, prin cuvintele lor, prin gesturile lor, prin gândurile lor, fiecare punea ceva acolo în această construcție care este Biserica lui Hristos. Care este viața personală a omului.

 

Fiecare, la botezul nostru, am primit o temelie a credinței care este Hristos. Căci, câți în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am și îmbrăcat. Și pe această temelie noi zidim în toată viața, punând cărămidă pe cărămidă. Cărămidă de aur, de argint, de pietre scumpe sau de fân, ori de trestie, fiecare după credința și dragostea noastră față de Hristos. Fiecare după evlavia față de Biserică punem ceva potrivit cu inima noastră. Și Sfântul Pavel, nemulțumit, întristat de modul în care creștinii din Corint subestimau valoarea lui ca părinte duhovnicesc al lor, le spune în continuare că voi zidiți pe temelia aceasta care este Hristos diverse materiale, dar focul va fi acela care va arăta ce lucrare a făcut fiecare, ce a zidit fiecare pe temelia aceasta. Când focul arde, aurul devine și mai strălucitor, pentru că focul înlătură zgura și orice murdărie care s-a așezat pe el. La fel și argintul, și pietrele scumpe. Dar când focul se apropie de paie, de fân și trestie, le mistuie și lucrarea făcută de oamenii care au folosit aceste materiale la zidirea lor duhovnicească rămân goi, fără nicio casă pe care să o prezinte la marele examen sau la judecata lui Hristos. Iată acesta este textul dintâi pe care-l auzim din Apostol.

Textul al doilea, din Evanghelia de la Matei, capitolul 14, începând cu versetul 22 până la 34 ne pune înainte o minune pe care Hristos a săvârșit-o liniștind marea și furtuna năprasnică ce punea în primejdie corabia cu ucenicii, vădind neputința și slăbiciunea credinței lui Petru. Sfântul Apostol Petru  socotea că este foarte credincios. Ceilalți ucenici priveau la el. Era și mai în vârstă și vorbea de multe ori în numele tuturor, făcând afirmații uneori peste puterea lui de a le împlini: voi merge cu Tine și la moarte, avea să zică odată lui Hristos, adică va fi gata să moară pentru Hristos. Și când a venit timpul să pună în practică acest cuvânt, el s-a lepădat de Hristos de trei ori zicând că nu-L cunoaște. Iată, Petru, plin de avânt, plin de curaj, când Mântuitorul merge pe ape, pe apele învolburate ale Mării Ghenizaretului, ucenicii fiind în primejdie de moarte în corabia lor, în straja a 4-a din noapte, adică în ultima strajă sau la capătul puterilor, în pragul morții, când nu mai era nicio speranță atunci când a apărut Hristos, a zis: Doamne, dacă Tu ești, poruncește-mi să vin la Tine pe ape. Hristos i-a zis: vino! Și Petru a sărit din corabie, mergând pe ape ca pe uscat, până când s-a uitat la valuri și îndoiala i-a cuprins inima, și a început să se scufunde. Credința lui încă nu era întărită de Duhul Sfânt, aceasta se va întâmpla la Rusalii, la Cincizecime, după Înălțarea Domnului la cer, când Duhul Sfânt va face de foc credința lui Petru și a celorlalți ucenici, când îi va întări și vor fi gata să meargă la moarte pentru Iisus Hristos. Până atunci, credința lor care era mărturisită că este mare în fața examenelor, cădea, nu reușea să se impună, pierdea. Așa a pierdut Petru aici, pe mare, când credința lui șovăielnică l-a făcut să se scufunde încetul cu încetul în valurile spumegânde. Atunci a strigat către Domnul: Doamne,  scapă-mă! –, așa cum strigăm și noi deseori când suntem în primejdie de moarte. Și Hristos, în chip nevăzut, nu știi cum te-a salvat, te-a ridicat, te-a prins de mână și cu o mustrare duioasă și dulce ți-a glăsuit: puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?

L-a ridicat pe Petru și l-a așezat în corabie, corabia însemnând Biserica sau locul mântuirii, locul unde Hristos este prezent și face ca furtuna să se liniștească, pentru a ajunge la țărmul mântuirii care este malul celălalt al lacului, hotarul Împărăției lui Dumnezeu sau al Canaanului cel Ceresc.

Credința pe care o avem în inimă se vădește în încercare, la examene. Toți spunem că suntem credincioși, așa este. Să ne uităm însă ce am clădit în viața noastră cu credința noastră, ce materiale am folosit la această construcție sau la edificiul acesta cu care vom sta înaintea lui Dumnezeu. Să ne uităm la casa noastră spirituală, la casa sufletului nostru, pentru că în ziua aceea din urmă, a judecății, un foc mistuitor ce iese din iubirea lui Dumnezeu va încerca, va lămuri lucrarea noastră, viața noastră, faptele noastre. Și, dacă am clădit aur, argint și pietre scumpe, atunci vom deveni și mai strălucitori înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă nu, totul se va nimici, iar noi ne vom mântui ca prin foc, spune cuvântul Apostolului în încheiere. Ce înseamnă a te mântui ca prin foc, e ceva tainic, ceva cu neputință de priceput de mintea noastră omenească. A te mântui ca prin foc, deși nu-ți rămâne nimic decât temelia care este Hristos. El rămâne în noi, în viața noastră totdeauna. Odată ce am fost botezați, temelia aceasta rămâne în noi, chiar dacă în viața aceasta pământească nu am reușit să punem materiale de valoare pe această temelie. Cine poate spune că el a pus aur, argint și pietre scumpe? Care se poate lăuda, care poate spune: eu am pus aur în viața mea, în construcția edificiului meu spiritual? Toți suntem gata să spunem că cel dintâi dintre păcătoși sunt eu, Doamne, iartă-mi lucrarea mea, faptele mele, că au fost paie și fân, și trestie. Nu am pus acolo aur, argint și pietre scumpe. Oare cum vei privi la mine, oare ce va face focul ce-mi va mângâia, îmi va spăla ca o ultimă finisare ființa mea spirituală? Ce va rămâne din ea, oare? Știm din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul câtă umilință la acest sfânt! Și noi ne-am impropriat pocăința lui, cântând Canonul în Postul Mare, mereu aducându-ne aminte că fân, trestie și paie sunt faptele noastre înaintea lui Dumnezeu, o cârpă lepădată, cum spune Sfântul Apostol Pavel. Iată ce umilință copleșește inima noastră astăzi! Cu toate acestea, îndrăznim la Hristos, temelia vieții noastre, și făgăduim, prin hotărâre: Doamne, ajută-mă ca de azi înainte, în loc de fân, trestie și paie, să pun pe temelia aceasta care ești Tu lucruri mai de valoare, fapte mai frumoase, mai bune. Să lepăd cuvintele josnice și fără valoare, fără importanță, faptele și gesturile mele necuviincioase, toate aceste paie și trestii pe care focul le va mistui, și să pun în locul lor rugăciunea, să pun meditația, să pun cântarea duhovnicească, să pun Liturghia, să pun Sfânta Împărtășanie, să pun milostenia, să pun blândețea, să pun răbdarea, să pun înfrânarea, să pun viața cea nouă trăită în Hristos, așa cum au trăit-o Sfinții pe care Biserica îi pomenește în fiecare zi ca niște modele și exemple vii pe care ea ni le aduce spunându-ne: așa trebuie să trăiți fiecare dintre voi!

Să luăm exemplul sfinților, pentru ca să putem moșteni Împărăția lui Dumnezeu! Să putem striga și noi, ca Sfântul Apostol Petru și ceilalți ucenici: Tu ești Fiul lui Dumnezeu, văzând și trăind împreună cu El în corabia vieții noastre care se află pe această mare furtunoasă și tot mai plină de valuri în vremea din urmă. Și care se va înteți tot mai năprasnic, căutând să nimicească, să dărâme, să scufunde corabia vieții noastre adică sufletele noastre. Amin!

Last Updated on Sunday, 09 August 2020 17:47
 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.