Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica a 20-a după Rusalii: HRISTOS E SCÂNTEIA CARE REAPRINDE NĂDEJDEA NOASTRĂ
Cuvânt la Duminica a 20-a după Rusalii: HRISTOS E SCÂNTEIA CARE REAPRINDE NĂDEJDEA NOASTRĂ
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Saturday, 17 October 2020 17:28
There are no translations available.

„Când s-au apropiat de poarta orașului, iată, scoteau

un mort, singurul fecior al maicii sale, și ea era văduvă, și din oraș popor mult era cu dânsa. Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: nu plânge!” Iată experiența dureroasă a unei familii din Nain, o cetate din Galileea, care-și pierdea rostul existenței ei. O familie care mergea împotriva pașilor Mântuitorului, a drumului pe care Îl făcea Mântuitorul, Iisus Hristos. O familie care mergea de la viață către moarte, spre cimitir, o familie care era învăluită și stoarsă de lacrimi, o familie care atrăgea după sine mulțimea poporului din cetate, neputincioasă de a o ajuta să nu se destrame, să nu-și piardă rostul și să nu se îngroape în cimitir.

 

Evanghelia de astăzi este cum nu se poate providențială și mai potrivită pentru vremea pe care o trăim astăzi, aceea în care familiile noastre adesea nu merg pe calea cea bună, ci merg pe o cale a morții, o cale a pieirii și a pierderii rostului pe care o are în lume. Mama aceasta își ducea unicul fiu spre cimitir. Ea era văduvă, nu mai avea alt ajutor, viața ei era în copilul său, rostul trăirii ei era văzându-și urmașul că-i duce numele și va avea grijă de ea și de averea ei mai departe. Dar iată că familia acestei văduve din Nain a început să cunoască plânsul și grozăvia cimitirului și a morții. Și aceasta, pentru ca familia din Nain și mulțimea care o  înconjura mergea în sens invers drumului pe care mergea Hristos. El venea în cetate  cu ucenicii Săi, venea în Nain, iar mulțimea aceasta ieșea din cetate. S-au întâlnit pe drum, unii ieșind și alții venind. Unii mergând spre moarte și alții aducând viața. Că Hristos Însuși este viața. Mântuitorul a oprit acest cortegiu. Ei nu s-au împotrivit zicând: noi știm ce avem de făcut, trebuie să mergem să îngropăm copilul acesta. Nu, ci s-au oprit și au ascultat de Hristos.

E timpul când și noi trebuie să ne oprim din alergarea noastră spre pieirea familiei noastre, a sensului vieții noastre, pentru că, iată, Hristos Cel Care are milă de noi vine și ne întâmpină chiar și atunci când orice speranță a noastră dispare. Vine și ne întâmpină atunci când nădejdea noastră nu mai este, când ne mor toate ideile, când ne mor toate gândurile bune. Hristos e scânteia care reaprinde nădejdea noastră, care reaprinde viața noastră. Nu mai plânge, îi spune Hristos femeii acesteia și tânărului care era mort îi poruncește: ție îți zic scoală-te. Hristos nu se roagă de tânăr dacă vrea să se ridice din moartea lui, Hristos îi poruncește. Hristos, când vrea să-Și arate puterea Lui prin cuvânt, răstoarnă veacurile, schimbă legile firii, face să plouă foc din cer, învie morții, deschide ochii orbilor, întoarce plânsul în veselie și în bucurie. Important este ca, atunci când suntem în necazuri ca acestea, să ne oprim atunci când Hristos ne întâmpină și să avem conștiința că nu noi ne-am dus înaintea Lui, ci El a venit în prăpastia în care noi alunecam spre pieire. Nu femeia cu mortul ei s-a dus la Hristos, ci ea mergea în drumul ei spre moarte, spre cimitir. Ci Hristos a fost Acela Care a întâmpinat-o în acest drum al destrămării ei, al pieirii ei.

Ziua de astăzi să fie pentru noi toți o zi în care Hristos vine înaintea noastră, în conștiința noastră, în inima noastră, și ne spune: nu mai plângeți! Întoarceți-vă înapoi, refaceți familia, dându-i viață și mergeți cu Mine mai departe în Cetate, împlinindu-vă rostul pentru care v-am așezat acolo. Și iată ce uimire și frică i-au cuprins pe toți cei din Nain exclamând că „un mare proroc s-a ridicat între noi”! Așa Îl vedeau pe Hristos, ca pe un om deosebit, un proroc și că Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. Ei nu-L cunoșteau ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ci doar ca un proroc. Cu toate acestea, ei au recunoscut că Dumnezeu din cer a cercetat pe poporul Său, adică a trimis un proroc, a trimis pe cineva care să salveze pe poporul Său din moarte.

Când mergem la biserică, mergem ca spre cimitir. Mergem cu sufletul amărât și copleșit de păcate, de neliniște, de frică, de angoase. Mergem cu necazurile noastre, mergem cu morții noștri, mergem cu fii noștri neascultători care au murit față de Dumnezeu prin păcatele lor, mergem cu inimile noastre adeseori moarte și așa le aducem înaintea lui Dumnezeu. Iar în biserică ne întâlnim cu Omul trimis de Dumnezeu, ne întâlnim aici cu Care Dumnezeu L-a trimis ca să ne cerceteze inimile și rărunchii, adică cu Iisus Hristos. El e Acela Care ne întoarce acasă altfel de cum am venim, dacă ne oprim la întâlnirea cu El și dacă ascultăm de ceea ce El ne învață. Multe cuvinte ne-a vorbit și ne vorbește nouă Dumnezeu, multe sfaturi, multe învățături primim în biserică. O, dacă am asculta noi aceste glaiuri sfinte, aceste cuvinte mărețe ale Domnului! O, dacă ne-am opri din alunecarea către cimitir în care suntem, cum ne-am întoarce acasă zburând, cum ne-am întoarce acasă oameni noi, ne-am întoarce acasă oameni plini de viață. Iar viața este Hristos.

Când El poruncește tânărului; scoală-te, El Însuși intră în trupul lui. Sufletul, care este din Dumnezeu, reintră în trupul mort. Da, Hristos este viața noastră. El intră în noi și nu mai mergem acasă singuri, ci mergem acasă cu El, așa cum buretele este în apă și apa în burete deodată. Întocmai așa Hristos Se contopește cu omul dându-i viață. Iată, forma sau mărturia cea mai măreață și mai clară a prezenței lui Dumnezeu în om este arătată în Sfintele Moaște ale Sfinților. Prezența lui Dumnezeu rămâne într-o formă vie în trupul sfinților și această prezență poate fi și în noi, în fiecare, potrivit cu credința noastră și cu măsura în care deschidem inima lui Dumnezeu ca să intre în ea. Da, în fiecare din noi și fiecare din noi putem simți această prezență a vieții veșnice în noi care să ne întoarcă de la starea de păcat la har, de la starea de necredință la credință, de la înjurături și blesteme, și certuri, și păcate care ne duc la moarte, spre virtuțile pe care să le împlinim în viața noastră și care să ne zugrăvească în inima noastră chipul lui Iisus Hristos Dumnezeul nostru.

Fie ca minunea din Nain, reașezarea familiei acestei văduve în normalitatea  pe care credea că a pierdut-o și care s-a petrecut datorită lui Hristos, să ne facă și pe noi să credem că Hristos este salvarea noastră, a familiei noastre, a Neamului nostru, a generației în care trăim, a lumii întregi. Toate probleme lumii își au rezolvarea în Hristos. În afară de Hristos, oricât s-ar zbate, lumea nu poate să meargă în altă direcție decât spre cimitir, spre moarte. Întâlnirea cu Hristos este salvarea lumii, întâlnirea cu Hristos este salvarea familiei noastre și a inimii noastre. Amin!

 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.