Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica de după Nașterea Domnului (care în acest an, 2022, se citește a doua zi după Nașterea Domnului, pe 26 decembrie): CA O COBORÂRE ÎN IAD A FOST FUGA LUI HRISTOS ÎN EGIPT, ICOANĂ PREÎNCHIPUITOARE A CEEA CE VA FACE CÂND VA MURI PE CRUCE
Cuvânt la Duminica de după Nașterea Domnului (care în acest an, 2022, se citește a doua zi după Nașterea Domnului, pe 26 decembrie): CA O COBORÂRE ÎN IAD A FOST FUGA LUI HRISTOS ÎN EGIPT, ICOANĂ PREÎNCHIPUITOARE A CEEA CE VA FACE CÂND VA MURI PE CRUCE
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Friday, 23 December 2022 08:22
There are no translations available.

În Duminica de după Nașterea Domnului (care, în acest an, 2022, suprapunându-se cu Duminica dinaintea Botezului Domnului, 1 ianuarie 2023, textul Evangheliei se va rosti a doua zi de

Crăciun, pe 26 decembrie, de fapt aceeași Evanghelie de la Matei, 2, 13-23). Aici ni se relatează un eveniment petrecut la Nașterea Mântuitorului în Țara făgăduinței, în acea Țară promisă odinioară poporului evreu pe când era în robie în Egipt, o Țară în care curge lapte și miere. Poporul evreu a ajuns în Egipt în timpul foametei care l-a făcut să părăsească țara care era arsă de soare și să meargă în Egipt. Această hotărâre au luat-o nu doar că auzise familia lui Iacov că acolo este pâine, ci că cel care împărțea pâinea era chiar fiul lui Iacov, Iosif. Astfel, un număr de 70 de persoane din familia patriarhului Iacov s-a pornit, însoțit de carele lui Faraon  și de soldați de pază, spre Egipt. Acolo, Iosif a prezentat familia sa înaintea lui Faraon și Faraon i-a îngăduit lui Iosif să-i ofere familiei sale cel mai bun pământ al Egiptului în care să locuiască.

 

 

Au trecut anii, a murit Iacov, bătrânul tată, și trupul lui a fost adus în Canaan și a fost așezat lângă părinții săi, Isaac și Avraam, în locul pe care Avraam l-a cumpărat, făcând astfel începutul cuceririi țării Canaanului pe numele poporului evreu, țarina Macpela, în care să-și îngroape soția sa, Sara. Apoi, familia lui Iacov s-a întors înapoi în Egipt, Iosif cu ai săi. Au trecut anii, au trecut secole, poporul s-a înmulțit ajungând la 600 de mii de oameni din cei 70, Dar acum era un alt faraon care conducea Egiptul și acesta nu avea recunoștință față de Iosif cel care, cu atâta vreme în urmă, a salvat neamul lui, pe strămoșii lui de la moarte prin înțelepciunea pe care Dumnezeul lui Israel i-a dat-o, aceea de a strânge grâul în hambare să  fie pentru cei 7 ani de secetă, să aibă pâine poporul egiptean. Acest faraon a început să persecute poporul evreu și, pentru ca să nu se mai înmulțească partea bărbătească care putea fi capabilă să ridice armele împotriva lui vreodată, a poruncit ca toți pruncii de parte bărbătească să fie uciși în momentul în care se nășteau. Ne dăm seama, într-un popor de 600 de mii de persoane câți prunci se nășteau, foarte mulți, poate 14.000 de prunci, un număr imens care înseamnă totalitatea pruncilor. Toți băieții erau omorâți, numai fetele erau lăsate să trăiască. Sfântul Andrei Criteanul avea să înțeleagă mai târziu, în Canonul de pocăință, că faraon, care este chipul diavolului, căuta să nimicească virtutea, care este închipuită de partea bărbătească și să lase slăbiciunea firii, care este închipuită în partea femeiască. Pentru ca astfel să slăbească puterea credinței poporului.

În acest timp. se naște Moise, o icoană preînchipuitoare a lui Hristos, care avea să aducă cuvântul lui Dumnezeu înscris pe tablele legii, pe acele table de piatră din Sinai. Dar și Moise era căutat să fie omorât, așa cum a fost căutat Hristos, la timpul Său, să fie ucis de sabia lui Irod. Și mama lui s-a gândit să-l scape într-un fel și i-a făcut un sicriaș din papură, l-a uns cu smoală, a pus acolo pe Moise și i-a dat drumul pe râul Nil, urmărindu-l dintre sălcii să vadă ce se întâmplă. Copilul plângea, mergând pe ape în coșulețul de papură. Pe malul celălalt, fiica lui faraon făcea baie cu slugile sale și a văzut un sicriu venind pe ape. Atunci a zis: acesta e un copil de-al evreilor. Îl voi lua să fie al meu. L-a luat pe copil și i-a pus numele Moise, care înseamnă: scos din apă, scos din apele botezului  său, din apele învierii sale. Și Moise a fost salvat de la moarte. Crescând în casa lui faraon, el a ajuns la plinirea vârstei bărbăției sale să fie chemat de Dumnezeu ca să scape poporul său din robia lui faraon, să-l scoată din Egipt și să-l ducă, prin Marea Roșie și prin pustie, la malul Iordanului. Pentru ca, trecând prin Iordan, în dreptul Ierihonului, să ajungă acasă, în țara lor, în Canaanul lor făgăduit.

Astăzi, Evanghelia ne povestește întâmplarea tragică din Betleem, când noul faraon, Irod, poruncește soldaților săi să ucidă  partea bărbătească din seminția lui Iuda și a lui Beniamin, pentru ca să piară și Mesia. Dar, precum odinioară Moise a fost salvat, așa și aici îngerul Domnului îi spune lui Iosif în vis: ia mama în noaptea asta și Pruncul și fugi în Egipt. Trebuia Pruncul Hristos să binecuvânteze sângele copiilor uciși în Egipt. Ca o coborâre în iad, în împărăția morții, a fost fuga lui Hristos în Egipt, icoană preînchipuitoare a ceea ce avea să facă când va fi ucis cu adevărat pe cruce. Atunci va merge cu sufletul în iad, în împărăția lui faraon cel viclean și satana, pentru ca să aducă mângâiere celor legați, să scoată de acolo pe cei care L-au așteptat de veacuri.

Evanghelia de astăzi ascunde în sine atâtea taine ale mântuirii care sunt în persoana Mântuitorului Iisus Hristos și care deschid înaintea noastră filele Scripturii, ca să-L descoperim pe Hristos preumblându-Se în chipul profeților, în chipul celor trimiși de Dumnezeu mai înainte, în chipul patriarhilor din Vechiul Așezământ. În fiecare Liturghie, Hristos moare prin răstignire, datorită păcatelor noastre. Venim la biserică pentru ca să predăm lui Hristos păcatele noastre, să le așezăm pe umerii Lui. Venim cu crucile noastre și toate împreună formează crucea Lui pe care El o poartă pe umeri. Când preotul, la Vohodul  Mic, duce Sfânta Evanghelie în Sfântul Altar, sau,  mai târziu, la Vohodul Mare, când iese cu Sfântul Potir și Sfântul Disc, cu darurile pregătite pentru jertfă, și le duce iarăși pe Sfântul Prestol, atunci Hristos preia păcatele noastre ale tuturor și urcă pe Golgota să moară pentru răscumpărarea noastră.

Murind în fiecare Liturghie, Hristos merge în locuința lui faraon cel rău ca să mângâie pe toți cei pentru care ne-am rugat și care au ajuns acolo pentru necredința lor, să mângâie pruncii care au murit fără botez sau care au fost tăiați de sabia lui faraon, sau de cea a lui Irod, sabie preînchipuitoare a uneltelor ucigătoare ale medicilor care ucid pe Hristos în pântecele mamelor, în decursul anilor.

În noaptea marelui bilanț dintre ani, plecând genunchi noștri înaintea Domnului, să ne rugăm ca toată suferința ce I-am provocat-o lui Hristos în acest an să o șteargă cu buretele dragostei și al iertării Sale.

Să ne învrednicească Dumnezeu ca în noul an în care pășim, să intrăm cu hotărâre nouă de a avea o altfel de viață, o viață în Hristos, o viață pe care ne-o descrie Evanghelia și pe care Sfântul Apostol Pavel, în apostolul citit, a primit-o în drumul său către Damasc, când mergea să facă rău Bisericii. Atunci, Hristos i-a apărut în cale și l-a convertit, făcându-l fiu al Lui și Apostol al neamurilor, învățându-l să meargă în Damasc, unde avea să primească botezul creștin. Sfântul Pavel, cu atâta bucurie și de nenumărate ori, pomenește de Damasc, de locul nașterii lui din nou, de locul botezului său, de Anania și de adunarea fraților săi din Damasc care i-au fost primul leagăn în viața lui de credință.

Fie ca și pentru noi, Biserica și fiecare Sfântă Liturghie să ne fie leagănul convertirii noastre la Hristos. Căci, deși zicem că suntem creștini, dar ne vedem atât de vinovați înaintea lui Dumnezeu. De aceea, în fiecare clipă trebuie să ne înnoim viața, ca nu cumva Hristos să sufere iarăși fuga în Egipt, să sufere din nou durerea de odinioară și cu fiecare din noi în parte. Dumnezeu, Care a păzit pe Fiul Său Iisus Hristos să nu fie ucis, să păzească și inima noastră, făcând-o locaș Fiului Său în care să domnească în vecii vecilor. Amin!

 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.