Duminica Sfintei Cruci ne aduce aminte de arhieria lui Hristos, de preoția lui veșnică, de

Duminica de la mijlocul Postului Mare e Duminica Sfintei Cruci. În cadrul Utreniei acestei Duminici, se scoate spre sărutare și închinare Sfânta Cruce într-o procesiune solemnă, închipuind astfel ceea ce în mod real vom trăi în Joia Mare când Crucea din spatele Sfintei Mese va fi scoasă în procesiune spre închinare în mijlocul bisericii și se va înfige în mijlocul ei, biserica însăși devenind o golgotă pe vârful căreia, venind noi, credincioșii, cădem cu pocăință la picioarele lui Hristos, simțind și înțelegând că El, prin jertfa Lui, ne-a iertat păcatele noastre. Și vrednic este să-I mulțumim și să-I sărutăm rănile picioarelor și Crucea care este altarul Lui de jertfă.

Pe drumul Postului Mare, Duminica a 3-a vine cu niște condiții pe care Hristos ni le pune. Nu numai Mântuitorul urcă spre Golgota cu crucea în spate. Trupul Lui fiind format din multe mădulare care suntem noi fiecare în parte, odată cu El ne ducem și noi crucea noastră. În Crucea Lui sunt crucile noastre, sunt neputințele noastre, sunt slăbiciunile noastre, sunt nevoile și păcatele noastre. În purtarea pe care El o face pe umeri a acestei Cruci imense a umanității ne regăsim fiecare în parte cu crucea noastră mergând după El, mergând cu el și mergând în El. Căci crucea noastră este în Crucea Lui, puțina noastră nevoință, puțina noastră nevoie și multele noastre păcate, toate acestea sunt ceva, o fărâmă din imensa cruce pe care a purtat-o Hristos pe umeri. Dar a-L urma pe El până la Golgota, pentru a birui moartea așa cum a biruit-o El, să ne biruim și noi moartea noastră. Hristos ne spune că „cine vrea să vină după Mine”, cine voiește, nu e nimeni obligat să meargă după Hristos. Nici la biserică nu te obligă nimeni să vii. Clopotul sună, dar nimeni nu te scoate cu arcanul din casă să te ducă la biserică, nu ești obligat, nimic nu e din obligație. De atâtea ori stăm nepăsători acasă, nu-i așa, nu mergem la biserică, nu voim să luăm crucea și să urmăm pe Hristos. În fiecare Liturghie, Hristos urcă calvarul Golgotei cu crucea lumii în spatele Său, cu păcatele noastre pe umerii Săi. Și El ne cheamă: dacă voiești să vii după Mine, ieși din casa ta, ieși din nepăsarea ta, din indolența ta, și vino și urmează-Mi. Unii dintre noi ieșim, alții dintre noi nu ieșim. Dar El ne cheamă pe fiecare: veniți după Mine! Cu cât mergem mai mulți după El, cu atât crucea Lui Îi este mai ușoară, cu atât povara pe care o poartă Hristos pe umeri este mai ușoară. Pentru că participăm fiecare cu umărul nostru la crucea noastră ce face parte din Crucea Lui.

Dacă Îl iubim pe Hristos, atunci căutăm să-I ușurăm suferința pentru păcatele pe care le poartă. Dacă ai pe cineva bolnav, îl ajuți ca să-i fie suferința mai ușoară. Ai pe cineva pe un pat de suferință, îl îngrijești, te porți ușor cu el ca să nu simtă durerea, dacă s-ar putea, deloc. E în firea oamenilor să ușurăm suferința altuia, mai ales a aceluia care ne este mai aproape. Dar Hristos este cel mai aproape de noi. Mai aproape ca mama, mai aproape ca tatăl nostru este Hristos. Și El poartă în fiecare Liturghie crucea păcatelor unei parohii, a unei generații, a unui neam, a lumii întregi. Și noi știm aceasta, toți știm lucrul acesta că Hristos este în suferință, că Hristos este în neputință și în grea încercare, purtând crucea în fiecare Liturghie. Dacă Îl iubim pe Hristos și credem că El este fratele nostru mai mare care este pe moarte, care este în grea nevoie, venim la biserică cu crucea noastră, cu păcatele noastre, ca să le purtăm noi în locul Lui și să simțim aceasta stând în Liturghie nu vorbind între noi sau gândindu-ne la alte lucruri, că atunci îi îngreunăm mai mult Crucea lui Hristos. Oare de aceea venim la biserică, ca să-I facem lui Hristos Crucea și mai grea? O, nu! Ci gândindu-ne profund la suferința Lui și că ea este pentru păcatele noastre, să punem și noi umărul nostru, ca Simon din Cirena, să ușurăm povara Crucii Mântuitorului. Căci El în fiecare Liturghie poartă crucea fiecăruia în parte și ale tuturor împreună.

Cine voiește să vină după Mine, zice Mântuitorul primul cuvânt. Cine voiește! Măcar noi care suntem în biserică și am auzit acest cuvânt să voim de acum înainte să ușurăm suferința Mântuitorului. Dacă ne pasă și de alții, să-i îndemnăm, fără să ne fie rușine de batjocura lor. Căci cu cât ești mai batjocorit pentru Hristos, cu atât o slavă mai mare primești de la El și cu atât mai multe păcate ți se iartă dacă suferi pentru El. Unii spuneți: nu spun, părinte, că dacă spun mă alungă, râd de mine! Dar ce vrei mai mult de atâta, să suferi cu Hristos scuipări, batjocuri, bătăi și răstignire de dragul Lui, de dragul de a ușura suferința Lui.

Să se lepede de sine, de pretențiile proprii, de orgolii, de mândrie, să-și ia crucea și să-Mi urmeze, e ceea ce am zis acum. Aceste chemări pe care le face Hristos în jumătatea Postului aduc înainte Crucea Mântuitorului pentru ca să ne încurajăm pentru restul Postului, să-l ducem mai departe cu evlavie, cu atenție, cu rugăciune mai multă și cu gândul foarte legat de Patimile Mântuitorului, înțelegând, cu cât ne apropiem de Golgota, că El, Mirele Bisericii, suferă pătimire pentru păcatele noastre. Și că trebuie să ne simțim datori, ca unii cărora El ne-a făcut un mare bine – și cel mai mare bine este că ne-a răscumpărat din moartea păcatului și ne-a deschis ușile Raiului prin jertfa Sa –, să-I ușurăm suferințele prin a nu mai păcătui, să-I ușurăm suferințele prin a-I mărturisi păcatele ca să ni le șteargă cu sângele jertfei Sale și să nu le mai poarte mereu și mereu cu fiecare Liturghie. Să-I ușurăm suferințele ajutându-L să poarte crucea păcatelor altora simțind durere pentru păcatele celor din jurul nostru și suferind pentru ei, dacă pentru noi nu mai avem a suferi. Dumnezeu cel sfânt, cel milostiv și iubitor de oameni, cel Care pe Fiul Său Iisus Hristos L-a făcut jertfă și jertfitor deopotrivă, Arhiereu și Altar, pe Cruce ridicându-L pentru noi și mântuirea noastră, să ne ajute să ne luăm crucea și să participăm la jertfa Domnului, la patimile Lui care stau înaintea noastră, cu evlavia cu care Apostolii și sfintele femei mironosițe dimpreună cu poporul care a crezut în El L-au urmat în toate veacurile până astăzi. Amin!