În Duminica a 3-a după Rusalii ne este pus înainte un text foarte ușor de înțeles, pentru că se referă la viața noastră cotidiană, la grijile

Evanghelia de astăzi ne-a arătat foarte multe lucruri, întâi în legătură cu ochiul și cu întunericul din noi sau cu lumina din noi, cu iadul sau raiul din casa noastră, din inima noastră. Lumina este Hristos, iar întunericul este lipsa luminii adică lipsa lui Hristos. Apoi grijile pământești au cuprins o mare parte din textul Evangheliei. Să nu ne îngrijim de mâncare, de băutură, de îmbrăcăminte mai mult decât de Împărăția lui Dumnezeu. Sigur că trebuie să alergăm după acestea, pentru că suntem oameni și din cauza păcatelor noastre ne este frig și ne este foame, și trebuie să muncim. În Eden, când Dumnezeu a creat pe Adam și Eva, toate erau la dispoziția lor. Ei erau goi și nu aveau nevoie de îmbrăcăminte, pentru că slava lui Dumnezeu îi acoperea și nevinovăția era haina cu care ei erau îmbrăcați. Iar nevinovăția este Hristos cu Care ei erau îmbrăcați, așa cum auzim la botez, când copilul este scos din cristelniță: Se îmbracă robul lui Dumnezeu sau roaba lui Dumnezeu în haina neprihănirii și a dreptății. Îndată, înconjurând cristelnița și Sfânta Masă, se cântă: Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat. Această îmbrăcăminte în Hristos este mângâierea noastră, este bucuria și nădejdea noastră. De aceea, toate cele care sunt ale pământului nu pot ocupa locul întâi în viața noastră, căci primul loc este Hristos, așa cum într-o relație de iubire primul loc este persoana iubită pe care o ai, la care te gândești și cu care vrei mereu să te întâlnești, să-i vezi fața. Așa este Hristos pentru noi, așa este această îmbrăcăminte care este mai presus decât orice îmbrăcăminte pământească. Evanghelia s-a încheiat cu invitația pe care Hristos ne-o face să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga nouă. Omul credincios mereu caută pe Dumnezeu, caută Biserica Lui, caută să fie credincios Cuvântului lui Dumnezeu și să împlinească voia Domnului. Aceluia, Dumnezeu îi dă pâine, cum spune Sfânta Scriptură în psalmi: n-am văzut pe cel credincios cerșind pâine și pe urmașul lui ducând lipsă. Pentru că omul credincios primește pe deasupra toate cele ale lumii acesteia pământești de care are nevoie. Nu am văzut pe cel credincios cerșind pâine, spune psalmistul, pentru că Dumnezeu l-a umplut de darurile pământești, după cum auzim și la Taina Cununiei când preotul cere să se pogoare peste familia întemeiată roua cerului și binecuvântările pământului. Toată revărsarea de har din cer și tot belșugul pământului sunt oferite unei familii. Și când acea familie își dedică viața lui Dumnezeu și pune mai presus decât lucrurile pământești grija de suflet, atunci toate cele pământești îi vin ca binecuvântare.

Apostolii I-au zis odată Mântuitorului: Noi le-am lăsat pe toate și Te-am urmat, ce câștigăm? Și Mântuitorul le spune, copleșindu-i: adevărat vă spun vouă, în Împărăția Mea veți fi pe cele douăsprezece scaune și veți judeca pe poporul lui Israel. Dar și aici, cine a lăsat mamă, tată, frați, surori va primi însutit. Adică lași tată, mamă și câțiva frați, sau îi pui mai prejos decât prezența lui Hristos în inima ta, și Hristos îți dă însutit și pe acest pământ. El nu se lasă niciodată îndatorat nimănui. Dai un pahar de apă cuiva, i-ai dat lui Hristos. Hristos nu uită să-ți răsplătească. Și El nu răsplătește ca unul dintre noi care întoarcem cu aceeași măsură. Îi dai lui Hristos un pahar de apă și El te umple de daruri, El îți oferă Raiul, El îți dă totul. Toate ale Mele ale tale sunt, zice El în parabola cu fiul cel ispititor. Aceasta este răsplata întoarcerii inimii către tatăl: fiul și-a dăruit inima tatălui, iar tatăl i-a oferit toată casa, toată averea lui. Așa este Hristos și așa Se poartă cu noi. Dacă vii la biserică, Îi oferi Lui un ceas dintr-o săptămână, două ceasuri. Unii Îi oferă mai mult, până la 4,5,6 ceasuri sau mai multe, iar Hristos îți dă viață șapte zile, îți dă soarele, îți dă aerul, îți dă condițiile vieții, face ca inima să lucreze tot timpul. Tu Îi dai Lui puțin, foarte puțin, fiecare după măsura dragostei, a timpului liber și a râvnei sufletești pentru Hristos. Dar Mântuitorul e mai presus decât noi oamenii. Și chiar dacă nu-I dăm nimic, El tot Își arată mila față de noi și ne oferă condițiile vieții ca să ne trezească din amorțirea noastră. Ba chiar dacă-L înjurăm și-L batjocorim, El tot moare pentru noi, Își dă viața pentru noi. O, cu mult mai dumnezeiesc Se poartă Hristos față de noi, de cât ne purtăm noi unii față de alții! Trebuie să învățăm de la El cum să ne purtăm cu semenii noștri.

Odată, la un pustnic au venit hoții și el s-a dat la o parte, iar aceia au cotrobăit prin chilie și au găsit acolo doar o pernă și mai nimic. Voiau să plece, dar pustnicul și-a adus aminte că cineva care a venit mai înainte i-a adus un ban și l-a pus acolo undeva. Atunci i-a strigat pe hoți: întoarceți-vă, că mai am ceva. Și le-a dat și acel ban ca să arate că le dă totul. Să învățăm de la Hristos și de la sfinții Lui să oferim totul celorlalți, să ne oferim pe noi înșine semenilor noștri. Chiar și celor care ne fac nouă rău, care ne batjocoresc, să le întoarcem cu iubire În timpul războiului, se povestește că austriecii, fiind într-o tabără față în față cu tabăra italienilor, au luat o cizmă murdară, au pus acolo mizerii și au aruncat-o în tabăra italienilor, ca să-și bată joc de ei, că țara lor e în forma unei cizme. Atunci italienii au luat o cizmă nouă, au pus în ea portocale, banane și toate bunătățile care erau în țara lor, și au aruncat-o în tabăra austriecilor, punând acolo un bilet: fiecare dă ce are! Așa trebuie să se întâmple și cu noi: cineva îți dă o palmă, tu nu îi întorci o palmă, ci îi întorci obrazul celălalt ca să-ți dea încă o palmă. O, atunci acela nu-ți va mai da încă o palmă, ci te va săruta pe celălalt obraz, pentru că întotdeauna când faci ca Hristos salvezi lumea, devenind mântuitor al ei. Amin!