Evanghelia Duminicii a 4-a după Rusalii ne pune înainte o vindecare prin cuvânt, arătând astfel că

Acum, iată, în fața Mântuitorului vine un sutaș, un om străin de poporul Israel, un păgân care nu avea credință în Dumnezeul lui Israel, ci era închinător la idoli. El era cu serviciul lui în cetatea Capernaum, din Galileea. Ca unul care trebuia să păzească ordinea în țară, să nu se facă tulburări și manifestații împotriva cotropitorilor romani pe care trebuia să le înăbușe cu puterea armelor, acest sutaș vedea că mulțimile se adună cu miile în jurul unui tânăr din Nazaret, tot din provincia lui de responsabilitate. Prin oamenii lui, sutașul știa ce se discută la aceste întâlniri și auzea și de minunile pe care le făcea acest tânăr din Nazaret. De aceea, când sluga lui s-a îmbolnăvit, acest om s-a gândit deîndată la Învățătorul din Nazaret, la acel tânăr miraculos. Mergând, I-a spus: Doamne, servitorul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se. Mântuitorul i-a zis: voi veni ca să-l tămăduiesc. Omul s-a simțit nevrednic ca să intre Iisus din Nazaret în casa lui păgână, în care poate erau elemente păgâne, idoli. Dar el însuși s-a simțit nevrednic ca Hristos să intre în casa lui. Sau poate că Duhul Sfânt a coborât peste el atunci, așa cum a coborât odinioară peste Saul sau peste aceia care s-au numit fiii prorocilor și care au început să prorocească. Sau peste Valaam, profetul păgân și idolatru peste care Duhul Domnului a coborât atunci când a fost pus în fața poporului Israel ca să-l blesteme. Și Dumnezeu i-a zis: nu-l blestema, ci-l binecuvântează. Și Valaam a început să vorbească ceea ce Dumnezeu îi șoptea și Duhul Sfânt îl îndemna să zică: văd o stea care răsare din Iacov! Îl vedea pe Mesia! Așa și acest sutaș, deși era păgân, Duhul Sfânt S-a coborât peste el și el a răspuns Mântuitorului: spune un cuvânt și sluga mea se va tămădui! Nu am auzit până acum pe cineva venind la Mântuitorul să-L roage să spună un cuvânt pentru cineva care nu era de față. Dar iată că acest sutaș din Capernaum, inspirat de Duhul lui Dumnezeu Care i-a fost lui spre mântuire și spre pomenire veșnică, i-a spus Mântuitorului: spune un cuvânt! Mântuitorul se miră și către ucenici Se întoarce și le zice: nici în Israel nu am aflat așa credință ca la acest sutaș. Pentru că această credință a sutașului era urmarea unei revărsări a Duhului Sfânt pe Care Dumnezeu L-a trimis peste inima lui ca să cunoască dumnezeirea lui Iisus Hristos. Sutașul a crezut că, prin cuvânt, Hristos poate să reașeze în normalitate pe sluga lui, să-i vindece slujitorul său bolnav. Într-adevăr, Mântuitorul i-a zis: du-te! După credința ta să fie! Și credința lui a fost așa puternică încât sluga s-a tămăduit  în ceasul acela.

Venim la biserică cu problemele noastre, venim cu necazurile noastre, venim la Hristos în acest Capernaum drag Domnului și spunem: Doamne, soțul meu este bolnav! Doamne, soția mea este bolnavă! Doamne, fiul meu este bolnav, cumplit chinuindu-se! Bolnavi trupește îi avem pe unii, dar pe foarte mulți îi avem bolnavi  sufletește. Spune un cuvânt și se va tămădui soțul meu, soția mea, copilul meu, vecinul meu și așa mai departe. Spune un cuvânt, Doamne! Noi așteptăm la biserică un cuvânt tămăduitor, un cuvânt de mântuire pe care să ni-l rostească Domnul. Dacă ne-a fost credința puternică, atunci se vindecă bolnavii noștri. Observăm că se schimbă ceva în familia noastră, se schimbă ceva în inima noastră, se schimbă ceva în soțul nostru, în copiii noștri, în vecinii noștri, ceva se întâmplă. Dumnezeu lucrează prin cuvântul Lui potrivit credinței noastre.

Evanghelia din Duminica aceasta a 4-a după Rusalii este între primele care marchează începutul Octoihului, această perioadă din anul bisericesc care ne cheamă să punem în practică chemarea la pocăință din vremea Triodului și a harului învierii din perioada Penticostalului care s-a încheiat la Cincizecime. Punerea în lucrare a acestor daruri în viața noastră, iată ce ne cere Evanghelia de astăzi! Ne cere o credință ceva mai mare, o credință pe care să o înflăcărăm în viața noastră, credință care vine în urma citirii sau auzirii Cuvântului lui Dumnezeu. Citind acasă în fiecare zi Sfânta Scriptură, credința noastră se înflăcărează și, venind la biserică cu o credință puternică, putem cere orice de la Dumnezeu cu nădejdea că El ne va vindeca sufletele, ne va vindeca membrii familiei, pe vecinii noștri și lumea întreagă în mijlocul căreia trăim și de care trebuie să ne fie milă.

Sutașul de astăzi avea o slugă. Sluga putea să fie un evreu, un rob dintre supuși, un om străin adus din altă țară, din Grecia sau din altă țară ocupată de romani. Și care trebuia să slujească căpeteniilor oștirii romane. O slugă, un rob, unul care nu avea valoare în ochii multora, unul care poate era vândut pe o sumă minoră de bani, pentru că nu avea importanță. Totuși, acestui sutaș i-a fost milă de sluga lui. Dacă i-a fost lui milă de o slugă, cu atât mai mult nouă trebuie să ne fie milă de cei dragi ai noștri care sunt din sângele nostru, din trupul nostru. De familia noastră, de vecinii noștri împreună cu care am fost și suntem mădulare ale trupului Hristos, fii ai Bisericii. Să ne fie milă de toți cei care suferă. Aflăm de cineva că e bolnav? Să ne fie milă de el și, venind la biserică, să ne rugăm în taină Maicii Domnului și Mântuitorului: Doamne, vecinul meu este bolnav, vecina mea este bolnavă! Și câți bolnavi nu avem în jurul nostru! Dumnezeu îngăduie ca pe fiecare uliță să fie cineva neputincios, cineva bolnav. Pentru ca noi toți cei din preajma lui să avem ocazia a ne ruga pentru vindecarea lui, cerând lui Dumnezeu să rostească un cuvânt mântuitor pentru cei dragi ai noștri.

Fie ca Evanghelia rostită în Duminica a 4-a după Rusalii să ne fie tuturor spre întărire, spre întărirea în credință. Pentru ca fiecare, cunoscând pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu îndoit în fire, deopotrivă prezent în Sfântul Potir, în Sfânta Împărtășanie, și în cer de-a dreapta Tatălui, să-L rugăm ca, prin Cuvântul Lui, noi toți să fim tămăduiți. Amin!