ACEŞTI OAMENI AU FOST PE FRONT

(discurs rostit la slujba de mulţumire prilejuită de cinstirea veteranilor de război aflaţi încă în viaţă în satul Viişoara, comuna Târgu-Trotuş, judeţul Bacău, de către General Dr. Vasile-Jenică Apostol, în 24 august 2008)

Îmi cer îngăduinţa să-mi permiteţi să rostesc câteva cuvinte.

În primul rând aş vrea să scot în evidenţă această preocupare a părintelui Petru Roncea pe care îl cunosc de vreo doi ani, fiindcă am făcut parte o perioadă scurtă din parohia dumnealui şi am colaborat foarte bine, pentru că este un om de cultură, un om care îşi iubeşte neamul românesc, un om care-şi iubeşte ţara şi un om care promite foarte mult pe plan cultural. Este, după cum ştiţi, redactor-şef la o revistă de specialitate la care colaborez şi eu şi poate vom aduce şi alţi colaboratori. Încă o dată subliniez şi vreau să vă spun că atunci când m-a sunat să mă invite la această activitate eram la o distanţă mai mare, dar am venit special pentru asta, deşi ştiam că n-o să fie o asistenţă foarte numeroasă – eu sunt obişnuit cu asistenţe numeroase, dar nu întotdeauna asistenţele numeroase au şi un nivel calitativ deosebit.

Este a doua oară când vin în satul Viişoara şi-mi face o mare plăcere s-o văd pe Doamna Învăţătoare, pentru că am fost şi la lansarea Monografiei satului pe care am citit-o cu plăcere şi pe care o salut încă o dată.

Aşa cum vă spuneam, cu un asemenea preot cred că lucrurile vor merge foarte bine pe linia educaţiei îndeosebi şi pe linia educaţiei tineretului mai ales. M-a impresionat foarte mult faptul că am văzut aici, în biserică – şi-n Ardeal mai ales se vede asta, la noi în Moldova mai puţin, pentru că ei au avut un alt mod de viaţă, au fost surghiuniţi mai mult faţă de noi cei din Regat –, am văzut drapelul tricolor românesc. Din păcate, noua generaţie nu prea mai acordă atenţia necesară acestui simbol al onoarei şi vitejiei ostăşeşti. El l-a însoţit pe ostaşul român în demersul său istoric pentru independenţa naţională, pentru suveranitate şi pentru apărarea a înseşi fiinţei naţionale a poporului român. Pentru că dacă aceşti luptători, pe care-i vedeţi şi aici şi avem onoarea şi bucuria să-i mai avem în mijlocul nostru – pentru că în România mai sunt doar câteva zeci de mii şi când îi vezi pe stradă poate că nici nu te uiţi la ei. Dar cei care-i ignoră nu realizează că datorită lor şi altora ca ei ajungem să avem propria credinţă, să avem propria ţară, să avem limba noastră naţională proprie. Pentru că altfel nu eram în actualele hotare care încă nu sunt cele de drept ale României, pentru că avem mulţi români şi multe teritorii care la ora actuală încă nu sunt în graniţele naţionale fireşti. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu o voinţă le vom avea, chiar dacă unii neagă şi m-ar considera naţionalist ascultându-mă acum, mai puţin mă interesează, pentru că cei care vorbesc de integrare, de globalizare, nu confundă niciodată naţionalismul. Chiar m-am întâlnit cu foarte mulţi străini care pretează pentru asta, este normal, căci fiinţa naţională a unui popor, credinţa unui popor trebuie respectate, sunt daruri sfinte de la Dumnezeu. Şi aceşti oameni, eroii aceştia pe care i-am văzut n-au uitat nici un moment că strămoşii ne-au lăsat ca moştenire ţara, dar şi porunca sacră, transmisă ca o flacără vie din generaţie în generaţie de a o apăra cu orice sacrificiu, chiar cu preţul vieţii dacă va fi nevoie – aşa cum au făcut-o cei pe care i-aţi văzut – şi a o transmite generaţiilor viitoare liberă, independenţă şi suverană.

Aici, pe aceste plaiuri, în urmă cu nouăzeci de ani, exact pe la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august, a fost o zonă numai de foc. Oraşul Târgu-Ocna, satul dumneavoastră, Târgu-Trotuş şi celelalte localităţi din împrejurimi erau un iad pe pământ, erau numai proiectile de artilerie şi de aviaţie aici în acest triunghi al speranţei şi al jertfei Coşna-Cireşoaia-Măgura. Aici s-au dus multe vieţi pentru că oamenii ştiau că dacă duşmanul mai pătrunde şi peste acest aliniament, el va întoarce apărarea întregii Armate Române, România era scoasă din Război şi astăzi nu mai aveam ţară. Aşa stau lucrurile. Mulţi îşi preamăresc zonele de unde provin. Şi eu, dacă sunt de aici, normal că o fac. Dar bucuria mea este să o fac şi cu argument şi argumentele nu le-aş avea numai din studiu dacă n-aş fi înfipt adânc în pământul acestor meleaguri, în zona aceasta care musteşte de istorie. Mai ales în Primul Război Mondial, aşa cum vă spuneam. Aici a fost, dacă v-aţi imagina, şi dacă aţi încerca să citiţi să vedeţi când ostaşii erau pe tranşee şi cam câte trupe erau aici, câţi bolnavi pe care localnicii îi oblojeau aşa cum puteau ei. Îi hrăneau pe ostaşi. Aici nu era nici o casă în toată zona, inclusiv la Bârsăneşti şi în alte părţi, pe la Oneşti, unde să nu fie cartiruiţi militari răniţi de pe front, unii mureau, alţii erau salvaţi şi plecau înapoi pe front. Caporalul Muşat, vestitul grenadier care a avut o mână smulsă şi apoi i s-a smuls şi a doua, el era din Dâmboviţa, dar aici şi-a găsit sfârşitul, aici pe vârful Măgura, aici este o zonă unde istoria clocoteşte. Noi avem datoria şi, mai ales, profesorii noştri de istorie, părinţii şi toate cadrele didactice să facem şi educaţie patriotică, deoarece, din păcate, trecem printr-o etapă când a fi patriot, a vorbi de patrie şi de patriotism înseamnă, în mintea bolnavă a unora, că nu mai eşti la modă, că priveşti în urmă, că trebuie să priveşti numai înainte. Dar niciodată dacă nu învăţăm istoria, nu ne va învăţa nici ea cum să nu repetăm greşelile pe care le-am făcut.

Eu am venit pentru faptul că părintele Petru Roncea m-a invitat, am venit din respect, ştiam că aici sunt patru veterani de război în faţa cărora trebuie să ne purtăm şi să-i respectăm cu evlavie, indiferent câte clase au. Pentru că poţi să ai nu ştiu câte facultăţi, dacă nu ai cei şapte ani de acasă, dacă nu ai o educaţie sănătoasă primită din familie la timpul ei şi dacă sufletul nu-ţi vibrează pentru ţara ta, nu valorezi mare lucru.

Am venit să-i salut încă o dată ostăşeşte, să le mulţumim că încă mai există şi-I mulţumim lui Dumnezeu că mai sunt printre noi şi să-i folosim arătându-le tinerilor: uite, aceşti oameni au fost pe front, pentru că ei nu înţeleg mare lucru. Eu vă vorbesc ca unul care ştiu şi care-i situaţia în Balcani, şi în Afganistan pe unde am umblat şi prin alte locuri şi vă spun: să-I mulţumim lui Dumnezeu şi să ne dea Dumnezeu conducători înţelepţi care să nu ducă ţara la dezastru. O spun cu toată tăria, cu toată convingerea şi poporul să ştie pe cine să aleagă. Să avem conducători înţelepţi care să conducă această navă care este poporul român şi ţara pe căile cele mai bune.

Să ne înclinăm încă o dată în faţa celor trei veterani şi în faţa celui care din păcate n-a putut veni, mulţumesc încă o dată organizatorilor şi plec de aici cu bucuria că mai sunt oameni de suflet în România şi în zona noastră.

Vă mulţumesc!