Actualităţi
Activităţi
Apariţii editoriale
Publicaţii
Binecuvântarea noului an şcolar |
Scris de Preot Petru Roncea | |||
Miercuri, 15 Aprilie 2009 23:37 | |||
Cunoscut este tuturor credincioşilor că orice început e bine să se facă cu binecuvântare de la Dumnezeu. Mai ales un nou an şcolar are nevoie şi mai mult de împreuna-lucrare a lui Dumnezeu pentru înţelepţirea şi luminarea elevilor, după cum spune troparul Pogorârii Duhului Sfânt: „Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt; şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ţie“.
Elevii au nevoie de deschiderea minţii şi luminarea inimii pentru ca să poată primi şi înţelege cu uşurinţă învăţăturile cele bune ce se predau de dascălii şcolilor. Ceea ce înseamnă uşurătăţi ale tinereţii, ei bine, acestea nu pot fi scoase din inimile elevilor decât doar prin prefacerea inimii care, ca şi o ţarină, trebuie să primească ca şi răsad al începutului înţelepciunii tocmai frica de Dumnezeu care-i va învăţa să se abată de la rău şi să facă binele, cum se roagă Sfânta Biserică. Apoi ţinerea de minte a celor de folos vieţii vine tot ca un dar de la Dumnezeu care se cere de la Acelaşi Izvor al darurilor. Având frică de Dumnezeu, elevii vor primi şi înţelepciunea cea de Sus care-i va face dornici să înveţe doar ce este bineplăcut Domnului şi această dorinţă va creşte o dată cu vârsta, ajungând astfel o pricină de bucurie pentru părinţii care i-au născut şi pentru Biserica în care s-au botezat, devenind creştini, adică fii ai lui Dumnezeu. Înainte de începerea şcolii, pe 14 septembrie, în după-amiaza Praznicului Înălţării Sfintei Cruci, am avut binecuvântarea să fim împreună în biserică cu o parte din copiii parohiei care se pregăteau de şcoală. Ne-am fi dorit să facem rugăciunea de binecuvântare a noului an şcolar în urma unui pelerinaj la Crucea de pe dealul Arcaciu, dar vremea friguroasă prielnică îmbolnăvirii copiilor în ajun de şcoală ne-a oprit la biserică. Împreună cu părintele Cătălin Ilie de la Slănic Moldova am săvârşit slujba la începerea unui nou an şcolar şi ce înălţătoare devenea rugăciunea Bisericii pentru toţi cei prezenţi: „Doamne, Dumnezeul nostru, Care cu chipul Tău ne-ai cinstit pe noi oamenii şi ne-ai îmbrăcat cu voie de sine stăpânitoare; Cel care ai intrat în Biserică la înjumătăţirea Praznicului şi ai învăţat pe oameni, încât se mirau popoarele şi ziceau: de unde ştie Acesta Scriptura, nefiind învăţat? Şi David grăieşte: Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine şi vă voi învăţa pe voi frica Domnului. Cel ce ai învăţat pe Solomon înţelepciunea, Dumnezeule al tuturor Cuvântule, Împărate al tuturor, deschide sufletul şi inima, gura şi mintea robilor Tăi, elevi şi studenţi ai parohiei Viişoara, ca să priceapă şi să înveţe şi să facă voia Ta; şi-i fereşte pe dânşii de toată ispita diavolească, păzindu-i în toate zilele vieţii lor şi făcându-i să sporească totdeauna în toate poruncile Tale, cu rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti cercetătorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.“ Nu ne rămâne decât să rugăm pe Dumnezeu ca membrilor corpului didactic al Şcolii din Viişoara şi al celorlalte şcoli unde învaţă copiii parohiei noastre, precum şi tuturor elevilor şi studenţilor să le dea zile îndelungate, pace, sănătate şi propăşire în răspândirea luminii ştiinţelor şi a virtuţilor creştineşti. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
|
|||
Ultima actualizare în Duminică, 31 Ianuarie 2010 03:08 |