Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia ALEGEREA CELOR TREI APOSTOLI DE PE TABOR
ALEGEREA CELOR TREI APOSTOLI DE PE TABOR
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Duminică, 05 August 2018 21:00

La relatarea sărbătorii Schimbării la Față a Mântuitorului apare prezența

a trei Apostoli. De ce acest număr de trei? Citind cartea Deuteronomului, vom observa acolo că Legea lui Moise cere trei martori pentru afirmarea unui adevăr: „orice pricină să se dovedească prin spusa a doi sau trei martori” (Deut 19, 15). Bineînțeles că aceasta este o simplă asociere între cele două Testamente. Mai convingătoare sunt concluziile pe care le vom identifica mai jos legate de importanța celor trei ucenici aleși de Mântuitorul. Ei nu au fost aleși doar pentru a da mărturie mai departe despre slava ce o vor vedea, ci mai ales datorită capacităților acestora de a înțelege ce avea să le descopere lor pe munte.

 

Toți Evangheliștii sinoptici ni-i prezintă pe Petru, Iacov și Ioan ca pe unii ce participă alături de Iisus la evenimente importante, lucru evidențiat de Sfinții Părinți, dar și de comentariile biblice. Astfel, în cazul învierii fiicei lui Iair (Lc 8, 51; Mc 5, 37), Iisus îi ia în casă doar pe cei trei, iar acolo, înconjurat fiind de ei, înviază pe acea copilă. Într-un alt caz, Petru, Iacov și Ioan, de data aceasta și cu Andrei, Îl iau deoparte pe Mântuitorul și Îl întreabă „ei între ei” – ca pe muntele înalt – când va fi venirea a doua și care va fi semnul (Mc 13, 3). Cuvintele capitolului 14 sunt foarte sugestive și interesante totodată. Printre temele acestuia se numără și rugăciunea din Ghetsimani. Versetele 32-34 din Sfânta Evanghelie după Marcu – „Și au venit într-un loc al cărui nume este Ghetsimani și le-a zis ucenicilor Săi: Ședeți aici până ce Mă voi ruga. Și i-a luat cu El pe Petru și pe Iacob și pe Ioan; și a început a Se tulbura și a Se mâhni și le-a zis: Întristat de moarte Îmi este sufletul… Rămâneți aici  și privegheați” – ne prezintă clar o delimitare a celor trei ucenici față de ceilalți. Ioannis Karavidopoulos, în comentariul său la această evanghelie, spune că „zbuciumul lui Iisus înaintea celor trei ucenici – Petru, Iacov și Ioan – pe care i-a luat cu El și a mers mai departe, este descris cu cuvintele Psalmului 41,6: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Până la moarte exprimă intensitatea zbuciumului care culminează – în informația lui Lc 22, 33 – cu sudoarea ca de sânge. Chiril al Alexandriei pune întristarea lui Iisus pe seama nivelului scăzut de religiozitate la care ajunsese poporul israelit. Părinții Bisericii recunosc tot aici cât și în Lc 22, 44 învățătura despre firea omenească a lui Hristos, învățătură pe care o folosesc înfruntându-i pe eretici, în principal pe docheți”[1]. Mântuitorul îi ia mai aproape de rugăciunea ce avea să o înalțe. Dar nu numai atât, ci lor li se destăinuie, le dezvăluie tulburarea și mâhnirea Sa ca Fiu al Omului. Acest lucru ne arată că aceștia aveau o înțelegere sau putință de a înțelege mai mare față de alți apostoli. Este o gradație în trepte în cazul Apostolilor. Cei trei sunt ridicați de Mântuitorul  pe o treaptă mai înaltă, pricina acestui lucru fiind știut cel mai bine de Hristos. Această gradație se găsește și la Sfântul Maxim Mărturisitorul când face referire la evenimentul minunat de pe munte: „Că nu tuturor celor ce stau lângă El li se arată Domnul totdeauna întru slavă; ci celor începători li se arată în chip de rob; iar celor ce pot să-L urmeze, urcându-se pe muntele înalt al Schimbării Sale la față, li se arată în înfățișarea lui Dumnezeu, în care a fost mai înainte de a fi lumea. Deci este cu putință ca Domnul să nu se arate în același fel tuturor celor ce stau lângă El; ci unora într-un fel altora altfel, schimbându-Și arătarea după măsura credinței din fiecare”[2]. Ceea ce vom dezvolta în cuvintele ce urmează despre ei nu va putea desluși întru totul taina alegerii acestora dintre toți doisprezece, răspunsul complet Îl știe doar Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că alegerea și de data aceasta a celor trei se datorează  faptului că numai aceștia au fost părtași slavei de pe muntele înalt și totodată de teamă că ucenicii ceilalți să își piardă curajul lor. Într-un alt loc vorbește de smerenia apostolului Matei prin relatarea sa despre acest eveniment: „Tu însă uită-mi-te ce suflet de filosof are Matei! Nu tăinuiește că Domnul i-a cinstit pe ceilalți apostoli mai mult decât pe el. Acest lucru îl face de multe ori și evanghelistul Ioan, lăudând, cu mult adevăr, în chip deosebit pe Petru. Ceata aceasta de sfinți era lipsită de invidie și de slavă deșartă.

Pentru ce a luat numai pe acești Apostoli?

Pentru că aceștia depășeau pe ceilalți apostoli; Petru, prin aceea că-L iubea foarte mult pe Hristos; Ioan prin aceea că era foarte iubit de Hristos; iar Iacov, prin răspunsul pe care l-a dat Domnului împreună cu fratele lui zicând: Putem să bem paharul (Mt 20, 22), dar nu numai prin acest răspuns, ci prin faptele sale; printre altele și prin acelea că a împlinit ceea ce a spus; atât de greu și împovărător ajunsese înaintea iudeilor, încât Irod a socotit că le face cel mai mare dar dacă îl omoară pe Iacov (Fapte 12, 2-3)”[3].

Interesant este faptul că această alegere specială a ucenicilor o putem vedea în mai multe feluri. Am arătat în citatul anterior părerea Sfântului Ioan Gură de Aur, părere afirmată și de alți Sfinți Părinți. Părintele Nichifor Todor vine cu o nouă interpretare: „Nu e o simplă întâmplare că la Schimbarea la Față a Domnului Hristos au fost de față cei trei Apostoli: Petru, Iacov și Ioan, deosebiți unul de altul și ca vârstă și ca simțăminte personale față de Iisus Omul – Dumnezeu. Pornind de la cel mai tânăr, Ioan, și până la bătrânul Petru, am vedea în aceștia trei cele trei vârste omenești ale credincioșilor noștri, căci toți trei, deopotrivă, s-au împărtășit din lumina cea neînserată, făcându-ne să înțelegem că nu numaidecât vârsta, ci mila lui Dumnezeu și inima curată a omului determină îndulcirea sufletului cu harul lui Dumnezeu. Dacă, din cele cunoscute, pe Iacov l-am putea socoti exponentul credinței curate, Petru ca apostol al nădejdii și Ioan al dragostei, atunci am înțelege că fără aceste trei virtuți, nu vom putea urca niciodată spre Taborul bucuriilor veșnice”[4]. Starea lor duhovnicească, de asemenea, era una ridicată, astfel au văzut Raiul pentru moment, au avut parte de un moment de bucurie cerească, prin vederea lui Hristos în slava Lui naturală. Părintele Ierotheos Vlachos ne prezintă sugestiv diferența dintre ce vede omul în arătarea lui Dumnezeu: „Alegerea aceasta nu poate fi considerată părtinire, pentru că lui Hristos nu-I putem atribui predispoziții omenești și tendințe pătimașe. Motivația acestei alegeri este profund teologică. Știm foarte bine că, pentru cei pregătiți de vederea lui Dumnezeu, arătarea lui Dumnezeu înseamnă Raiul, iar pentru cei necurățiți sau nepregătiți, ea este Iadul. De aceea, pentru a primi revelația lui Dumnezeu ca vedere, și nu ca osândă, omul trebuie să se găsească într-o stare duhovnicească corespunzătoare. Se pare, așadar, că cei trei ucenici erau cei mai pregătiți pentru primirea revelației lui Dumnezeu. Pentru ceilalți, aceste lucruri trebuiau să rămână ascunse până după Învierea lui Hristos”[5].

O interpretare teologică în legătură cu aceste trei virtuți ne-o pune înaintea noastră Sfântul Simeon Noul Teolog când spune că „celor ce au sporit în credință ca Petru, au ajuns la nădejde ca Iacob și s-au desăvârșit în iubire ca Ioan, Domnul li Se schimbă la față, urcându-Se pe muntele înalt al cunoștinței lui Dumnezeu (al teologiei). Și îi luminează, arătându-li-Se și înfățișându-li-Se ca Cel ce e Cuvântul curat, asemenea soarelui, iar prin înțelesurile înțelepciunii tainice li Se face strălucitor ca lumina. Și Cuvântul se arată în aceștia stând în mijlocul legii și al prorociei, unele legiuindu-le și învățându-le iar altele descoperindu-le din vistieriile adânci și ascunse ale înțelepciunii, ba uneori mai înainte văzând și mai înainte vestind”[6]. Părintele Stăniloae comentează acest citat și spune că „vădirea ca Persoană a Cuvântului lui Dumnezeu devine cu totul clară pe acest vârf al desăvârșirii. El se face evident ca atare chiar din cuvintele legii și ale prorocilor, ca Cel ce le legiuiește și le descoperă și le împlinește acum în noi, ba chiar ca Cel ce vede și vestește mai înainte cele viitoare prin noi”[7]. Scopul autorului acesta este: de a explica simbolismul vârfului rațiunii desăvârșite și al înfierii. Concret, „Cuvântul Tatălui către cei ajunși aici e Cuvântul personal la care trebuie sa ajungă cei ce vor să se desăvârșească. Cei ce ajung aici sunt uniți cu Fiul și cu Tatăl în Sfântul Duh. Sunt atât de apropiați Tatălui prin har, ca și Fiul cel Unul Născut ca om”[8]. Într-un alt loc, Cuviosul Nichita Stithatul explică cu alte cuvinte aceeași alegere a ucenicilor după gradul de înțelegere a slavei cerești: „Cuvântul nu-i duce cu Sine pe toți slujitorii și ucenicii Săi la descoperirea tainelor ascunse și mai mari ale Sale, ci numai pe aceia cărora le-a dat ureche și le-a deschis ochi de vedere, și le-a limpezit limbă nouă. Pe aceștia luându-i cu Sine și despărțindu-i de ceilalți, care și ei erau ucenici, urcă pe Muntele Tabor al contemplației și Se schimbă la față înaintea lor. Nu-i mai învață acum tainic cele ale Împărăției cerurilor, ci le arată slava și strălucirea dumnezeirii, și lasă să lumineze din El, ca din Soarele dreptății, temelia vieții și a cuvântului lor în mijlocul Bisericii credincioșilor; iar înțelesurile lor le face albe și curate ca o lumină preastrălucitoare; și așază mintea Sa în ei, și-i trimite să scoată din gură lucruri noi și vechi spre zidirea Bisericii Sale”[9].

 

Preot Elisei RONCEA



[1] Ioannis Karavidopoulos, Comentariu la Evanghelia după Marcu, Ed. Bizantină, București, 2007, pp. 340-341

[2] Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia, vol II, EIBMBOR, București, p. 170

[3] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, p. 938

[4] Pr. Nichifor Todor, Marile momente, în Mitropolia Ardealului, anul X, nr. 7-8/1965, p. 598

[5] Arhim. Ierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători, pp. 145-147

[6] Cuviosul Nichita Stithatul, Filocalia, vol. VI, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 288

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Ibidem, pp. 302-303.

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.