Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia PRAZNICUL ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI CONDENSEAZĂ ÎNTREAGA NEVOINȚĂ A TRIODULUI
PRAZNICUL ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI CONDENSEAZĂ ÎNTREAGA NEVOINȚĂ A TRIODULUI
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Sâmbătă, 12 Septembrie 2020 17:58

„Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și sfântă

Învierea Ta o lăudăm și o mărim!” Înălțarea Sfintei Cruci este un praznic deosebit între praznice, un praznic care unește cele două feluri de praznice de peste an, praznicele închinate Mântuitorului și praznicele închinate Maicii Domnului. Toate sărbătorile care sunt închinate Mântuitorului se numesc praznice și cele care sunt închinate Maicii Domnului la fel sunt praznice, iar celelalte le numim sărbători. Prin urmare, Înălțarea Sfintei Cruci este praznic pentru că amintim în cadrul acestui praznic despre moartea pe cruce a Mântuitorului și despre Maica Lui care era la picioarele crucii, despre cuvintele pe care Hristos le-a rostit dându-i lui Ioan pe Maica Sa ca mamă și oferindu-i-l pe Ioan ca fiu Maicii Sale, sau ca frate al Său. Prin urmare, praznicul acesta într-un fel este deosebit de celelalte praznice pentru că, fiind închinat și Mântuitorului și Maicii Domnului, le întrece pe celelalte. De aceea el mai este numit  Paștele de toamnă, pentru că aceeași cinstire a Sfintei Cruci din Vinerea Mare o sărbătorim și acum, ziua aceasta de post aspru concentrând în sine tot Postul Mare. Sau tot Postul Mare este concentrat în ziua de 14 septembrie, zi ce condensează întreaga nevoință a Triodului.

 

În ziua de 14 septembrie a anului 326, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălțat Sfânta Cruce în fața poporului adunat în Ierusalim, după ce Sfânta Împărăteasă Elena a găsit-o aruncată în ruinele Ierusalimului. Înălțarea s-a făcut pentru a fi văzută de tot poporul care nu mai dovedea să o sărute. Sărbătoarea de astăzi ne duce cu gândul la Vinerea Mare încă de la auzirea cuvintelor Apostolului citit mai înainte de Sfânta Evanghelie care ne vorbește atât de des despre rolul Crucii în mântuirea noastră, despre importanța Crucii ca armă împotriva diavolului și cheie cu care descuiem ușile Raiului, așa cum și Acatistul Sfintei Cruci ne-o prezintă. Evanghelia de la Ioan ne relatează însuși actul răstignirii lui Iisus Hristos pe cruce. Dacă Duminica de dinaintea Înălțării Sfintei Cruci ne aduce aminte de o icoană din Vechiul Testament cu șarpele de aramă, în ziua Praznicului ni se prezintă însăși răstignirea Mântuitorului. Iar în Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci vom fi invitați să ne răstignim și noi  împreună cu Hristos, să ne luăm și noi crucea și să-L urmăm pe Domnul. Aceste două duminici cu sărbătoarea dintre ele sunt foarte importante în iconomia liturgică a anului bisericesc, pentru că în jurul acestor duminici sau acestor sărbători se învârt celelalte sărbători și duminici, așa precum se învârt în jurul Duminicii a treia din Postul Mare cele patru duminici ale Postului Mare, cele două dinainte și cele de după Duminica Crucii. Și acest praznic este un hotar, o bornă  așezată pe parcursul anului bisericesc care ne aduce aminte în tot cursul anului de faptul că noi ne îndreptăm spre cruce, spre Golgota, spre răstignirea lui Hristos. Toate actele mântuirii pe care anul bisericesc le cinstește, sărbătoare după sărbătoare, duminică de duminică, toate converg, toate se îndreaptă spre Vinerea Mare, spre moartea Domnului pe cruce. Astăzi, ca într-o oază binecuvântată, poposim pe drumul acesta al mântuirii sărutând Crucea Mântuitorului care a fost înălțată în mijlocul bisericii și în timpul cărei ridicări am rostit de 5 ori câte 100 de Doamne miluiește, asemenea poporului care, atunci când patriarhul Macarie a înălțat Sfânta Cruce, poporul, plecându-se, a strigat într-un glas: Doamne miluiește!

Evanghelia de astăzi e atât de cunoscută de către toți, pentru că nu numai odată în an o auzim, ci de mai multe ori. Răstignirea Mântuitorului este centrul vieții noastre duhovnicești, răstignirea Domnului este centrul Sfintei Liturghii. Oricare Sfântă Liturghie are în centrul ei moartea Mântuitorului. La fiecare Sfântă Liturghie când venim la biserică, participăm la Nașterea Domnului și până la Înălțarea Lui la cer, când preotul iese, după împărtășirea credincioșilor, cu Sfântul Potir în mijlocul Sfintelor Uși și zice: totdeauna acum și pururea și în veci vecilor, însemnând pe credincioși cu Sfântul Potir în care se află Trupul Domnului în semnul crucii. De fapt, prin Sfântul Potir Hristos Însuși ne binecuvântează când Se înalță la cer. De acum, plecând dintre Sfintele Uși, nu mai vedem Sfântul Potir pe Sfânta Masă, ci preotul îl duce la proscomidiar care înseamnă Înălțarea Domnului la cer. Și această excurs de la Nașterea Mântuitorului până la Înălțarea Sa la cer este tot cuprinsul Sfintei Liturghii. În urmarea acestei vieți a Mântuitorului, participăm la cea mai grozavă, cea mai cutremurătoare clipă a vieții Lui, răstignirea și moartea pe cruce. Din ce cauză a fost El răstignit pe cruce? Din cauza păcatelor lumii. Păcatele noastre au făcut ca El să fie răstignit. Noi noi venim la biserică cu conștiința că suntem păcătoși și spre a ne elibera de păcate, punându-le pe umerii lui Iisus Hristos ca să moară pentru ele. Le predăm prin pocăință, prin mărturisire: Doamne, acestea sunt păcatele mele, primește-le. Și El le ia asupra Sa în crucea pe care o duce și moare pentru păcatele noastre în fiecare duminică, în fiecare Sfântă Liturghie. Dar nu se supără pe noi pentru că suntem păcătoși, dimpotrivă, după ce moare și învie, El ni Se oferă ca hrană și ne dă Trupul și Sângele Său, Sfânta Împărtășanie, zicându-ne: veniți și întăriți-vă, umpleți-vă de Mine, primiți Trupul Meu. El vă va da viață, el vă va da putere. E ca atunci când iei un medicament, dacă ești bolnav. Și acel medicament te întărește și te izbăvește din boală. La fel și Sfânta Împărtășanie, atunci când simțim că suntem bolnavi, o luăm ca un dar sau leac al nemuririi și ea ne întărește ca să putem să ne ducem lupta vieții mai departe.

Când Hristos Se înalță la cer, în mod virtual ne înalță și pe noi cu Sine, pentru că El este în noi și noi în El. Iar când vom muri fiecare în parte la rândul nostru, atunci sufletul nostru se va înălța aidoma ca Hristos. Unit cu Hristos în timpul vieții pământești, prin hrana spirituală pe care o primim atât prin Cuvântul lui Dumnezeu pe care-l auzim, cât, în mod plenar, prin Trupul și Sângele Său care, intrând în ființa noastră, transmite sufletului nostru prin această contopire sau legătură tainică a firilor. Transmite din firea noastră omenească în care intră Trupul Domnului firii noastre spirituale, sufletului nostru, tăria, viața și lumina Sfintei Împărtășanii. Și inima noastră se umple de Hristos, sufletul nostru se încarcă de spiritualitate, de dumnezeire, astfel încât, atunci când vine ceasul morții, acest suflet copleșit de prezența dumnezeirii, se înalță la cer, retrăiește acest drum al Mântuitorului pe care l-a făcut pe muntele Măslinilor când S-a înălțat cu trupul la cer. Aceasta este taina mântuirii sufletești care are în centru Crucea Mântuitorului pe care noi mereu o amintim în viața noastră însemnându-ne  trupul cu acest semn, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Ne întâlnim cu Hristos și ne unim cu El, Cel răstignit, prin Sfânta Împărtășanie care intră în același trup al nostru. Ca și atunci când primim Cuvântul prin urechile noastre, prin auz. Ori prin vedere. Căci și icoanele toate cele ce le vedem noi pictate prin culori reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, adică Biblia pentru cei care nu știu carte. Privind icoana Botezului Domnului sau a Nașterii, ori întâlnirii lui Hristos cu Nicodim, și așa mai departe, de fapt, prin ochi Cuvântul lui Dumnezeu intra în ființa noastră. Și acest cuvânt pe care-l auzim pătrunde prin urechile trupului în urechile sufletului care sunt legate de cele ale trupului. Atunci, în sufletul nostru se sălășluiește acest Cuvânt care ia chip în noi prin credința care se zămislește în inima noastră. Când omul moare, urechile sufletului se desprind de urechile trupului, gura sufletului se desprinde de gura trupului și aceste mădulare ale trupului rămân moarte. Urechile nu mai aud, gura nu mai vorbește, mâinile nu se mai mișcă, dar sufletul, ieșind din trup cu aceste mădulare ale lui pline de viața câștigată prin Cuvântul lui Dumnezeu și darul Sfintei Împărtășanii, zboară la cer, se adună în Trupul lui Hristos Cel preamărit și înălțat la cer.

Ce minunată este mântuirea pe care ne-a adus-o Hristos prin Cruce! De aceea, să cinstim și să iubim Crucea Domnului! Să ne însemnăm mereu cu ea cu evlavie și să ne gândim, când ne însemnăm, la cuvintele pe care le rostim în mintea noastră sau cu gura noastră: Slavă Tatălui sau În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în veci vecilor. Amin!

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.