În discursul aspru al Postului Mare accentuat de nevoința lui, facem un popas de lumină la sărbătoarea Bunei Vestiri când și

O zi luminoasă este aceasta! Toate cântările acestei zile sunt copleșite de bucuria împlinirii unei așteptări de veacuri a omenirii, așteptarea Răscumpărătorului, așteptarea plinirii vremii când Mesia avea să vină. Mai înainte de a veni Mesia, a venit înaintemergătorul Său, Sfântul Ioan. Iată-l zămislit în pântecele Elisabetei de 6 luni. Și acum iarăși îngerul Gavriil, același care a vestit lui Zaharia în templu că va avea un prunc și el, necrezând, ca mărturie l-a lăsat mut și nu a mai putut vorbi până în ziua când s-a împlinit lucrul acesta, până când l-a născut Elisabeta. În această perioadă când Zaharia era mut, când preotul legii vechi nu mai putea vorbi, îngerul Gavriil merge la Sfânta Fecioară în Nazaret și-i aduce vestea bună. Vestea bună înseamnă Evanghelia. E cuvântul hotărârii Sfatului celui mai înainte de veci al Sfintei Treimi că Fiul lui Dumnezeu Se va întrupa în pântecele ei. Mai înainte de a fi creată lumea, mai înainte de a izbucni timpul să curgă, în Sfatul Sfintei Treimi era hotărât ca Fiul Tatălui, Iisus Hristos, a doua persoană a Sfintei Treimi, să Se întrupeze. Și, iată, acum a sosit vremea când să se împlinească ceea ce mai înainte de veci era hotărât în Sfatul Treimic.

Sfânta Fecioară mergea la apă, la un izvor din Nazaret. Am observat în Vechiul Testament că la izvoarele de apă s-au făcut mari întâlniri, s-au împlinit mari lucrări. La izvorul unei ape, Eleazar a întâlnit-o pe Rebeca care a venit să scoată apă la fântână. La un izvor, Iacov o întâlnește pe Rahela care venea să își adape oile tatălui său. Păstorii care veniseră și ei la fântână se îngrămădeau și scoteau apă înaintea ei. Atunci Iacov a ajutat-o să scoată apă pentru ea și pentru turmele sale. Sfânta Fecioară, mergând să aducă apă în casa ei de la un izvor, îngerul Gavriil i-a apărut, vestindu-i că din pântecele ei va țâșni Apa cea vie, că ea va fi izvorul Apei celei nemuritoare care va fi tămăduitoare pentru lume, adică Iisus Hristos. Cine merge în Nazaret, în Galileea, vede acest izvor care țâșnește de 2000 de ani și de mai înainte. Și care păstrează amintirea locului unde S-a întrupat Iisus Hristos. În momentul în care Sfânta Fecioară a zis îngerului: iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău, în acea clipă, în secunda aceea S-a făcut trup în pântecele ei, Dumnezeu Cel nevăzut. El a lăsat ceea ce era și ceea ce avea și a primit ceea ce nu a avut adică un trup. A primit acest trup să-l recreeze pe Adam cel care a greșit prin neascultare. Și în trupul Lui recreându-l pe Adam prin botezul în Iordan, prin patimile de pe Golgota, prin moartea pe cruce, prin moarte, prin îngropare și prin înviere, Iisus Hristos a redat lui Adam și tot neamului său care avea să se nască după el și nouă tuturor, avea să ne dea cale liberă spre Împărăția Cerurilor. Avea să biruiască moartea și pe diavolul în trupul Lui. Dar în trupul lui Hristos am fost și noi cu toții în taină ca mădulare, am fost așezați ca urmași ai lui Adam. Acesta este praznicul de astăzi, extrem de important pentru mântuirea lumii. Peste nouă luni de aici înainte ajungem pe 25 decembrie când Se naște Iisus Hristos din pântecele Fecioarei Maria. Cine merge la Betleem, se închină în peștera nașterii Domnului și își apleacă fruntea pe lespedea unde Iisus Hristos, Dumnezeu cel Care șade pe heruvimi, al Cărui tron îl reprezintă veacurile și pământul nu îi ajunge pentru talpa picioarelor lui, Se face prunc, Se naște din Fecioara și Se așază pe o lespede într-un grajd de vite, într-o peșteră sărăcăcioasă. Prin aceasta vrea să ne arate nouă că, așa cum a luat chip în pântecele Maicii Domnului, El trebuie să ia chip în mod tainic în noi înșine, în inima noastră care trebuie să devină mai întâi un pântece feciorelnic ca al Maicii Domnului, pentru ca Hristos, luând chip în noi, să ne mântuiască și pe noi, adăugându-ne ca mădular în trupul Lui care a luat chip în noi. Și prin moartea și învierea Lui să ne facă pe fiecare în parte părtași morții și învierii Sale.

Acesta este praznicul de astăzi, de aceea el este deosebit de impunător. În cursul Postului Mare ne face pentru o clipă să uităm de asprimea lui, pare că uităm de post și ne bucurăm cu o bucurie aleasă pentru momentul acesta al zămislirii Fiului lui Dumnezeu în pântecele Maicii Domnului.

Ori de câte ori se zămislește un prunc în pântecele unei mame, se repetă întruparea lui Iisus Hristos. Orice mamă care primește un prunc în pântecele ei repetă cuvântul Maicii Domnului: fie mie după cuvântul tău! Pentru că orice prunc este un dar al lui Dumnezeu, este o prezență a lui Hristos, o întrupare a iubirii dumnezeiești în pântecele unei mame și în sânul unei familii. De aceea, atunci când primim cu bucurie un prunc, nu facem altceva decât repetăm sau rostim același cuvânt pe care Maica Domnului l-a rostit odinioară. Când zicem: nu acum, Doamne! Avem alte afaceri, alte probleme, nu avem casă, nu avem pat, nu avem pâine, nu avem cu ce-l hrăni pe Hristos, deja nu știm că El a venit să sufere și rostim un cuvânt care nu seamănă cu cel rostit de Maica Domnului la Buna Vestire. Căci inima noastră nu este gata, nu este feciorelnică pentru a-L primi pe Iisus Hristos să Se nască și în ea. Oricine refuză un prunc, acela arată că are o inimă păcătoasă, o inimă nefeciorelnică, o inimă desfrânată, și nu poate Cuvântul să ia chip într-o astfel de inimă.

Sărbătoarea de astăzi să fie prilej nu numai de înflăcărare de a gusta din apa izvorului Maicii Domnului, lucru care se întâmplă pentru pelerinii care merg la Nazaret. Și nici numai să ne plecăm fruntea pe lespedea unde a stat trupul lui Iisus Hristos prunc în Betleem. Sau pe lespedea din Ierusalim  din Sfântul Mormânt unde a stat trupul lui Hristos coborât de pe cruce. Ci sărbătoarea Bunei Vestiri să ne facă pe fiecare în parte gata a ne deschide inima să-Și poată pleca în ea fruntea Iisus Hristos. Amin!