„Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune

Toma era foarte vrednic şi vigilent în a asculta cuvântul lui Hristos. Nu de mult l-am auzit, atunci când Mântuitorul a zis că Lazăr a murit, pe Toma numit Geamănul zicând: Să mergem şi noi să murim cu El! Mântuitorul a zis: Dar mă duc la Lazăr. Lazăr însă murise. Şi Toma zice: Să mergem şi noi şi să murim cu El. Dacă ne vom uita în Biblie, vom vedea că „El” este scris cu literă mare, adică e vorba de un cuvânt profetic în legătură cu Iisus Hristos. Toma zice: Să mergem şi noi şi să murim cu Iisus Hristos. Mântuitorul zice: Mergem la Lazăr care este mort. Iar Toma răspunde: Să mergem şi să murim cu Iisus Hristos. Şi iată-l că acum, la câteva zile după aceea, Toma, care a dorit să moară cu Iisus Hristos, nu crede în Învierea Lui. În prima zi a săptămânii, zece ucenici erau împreună, dar Toma nu era cu ei. Dumnezeu a voit ca Toma să nu fie, nu pentru a-i vădi necredinţa, ci pentru a încredinţa neamurile şi toată lumea de adevărul Învierii Lui prin pipăire, prin pipăirea pe care Toma avea să o facă cu mâinile lui asupra rănilor din mâinile şi din picioarele lui Hristos şi din coasta Lui. Deci Mântuitorul a voit ca Toma să fie lipsă în rândul ucenicilor în prima zi a săptămânii, în ziua Învierii, pentru că atunci când aceştia, ucenicii aveau să-i spună cu bucurie: Am văzut pe Domnul!, el să zică: Nu cred, nu cred. Iisus când era cu noi ne spunea că vor veni mulţi hristoşi mincinoşi care vor zice: Eu sunt Hristosul! Să nu-i urmaţi, să nu-i credeţi. Dacă acesta despre care voi ziceţi că este Hristos, este fals? Să-L văd eu, să mă conving eu!

În dimineaţa Învierii, Maria Magdalena era la Mormântul Domnului şi plângea, nu vroia să plece pentru că mormântul era gol şi ea se tânguia socotind că cineva a furat trupul Domnului. Chiar zvonurile în oraş erau atât de multe, cele pe care soldaţii romani le împrăştiau, că au venit ucenicii noaptea şi L-au furat pe Iisus Hristos. Această poveste cu furatul trupului deja era pe uliţele Ierusalimului şi îşi aşternea temelie în inimile evreilor până astăzi, rămânând acolo ca înşelare în care se află evreii şi îşi poartă acest blestem până acum. Maria Magdalena, plângând, L-a văzut pe Mântuitorul când El S-a apropiat de ea. Întorcându-se, nu L-a cunoscut pe Iisus Hristos ci a crezut că este grădinarul, omul care se ocupă cu grădina aceea unde se afla Mormântul, şi I-a zis: Domnule, dacă L-ai luat pe Iisus, spune-mi unde L-ai pus că mă duc să-L iau. Se uita la el şi nu L-a cunoscut. Mântuitorul S-a întristat pentru că Maria nu L-a cunoscut pe El înviat. Şi când ea L-a recunoscut după voce, atunci când El i-a zis: Marie, ea a vrut să se arunce la picioarele Lui, ca odinioară, să I le sărute şi să I le spele cu lacrimile pocăinţei ei. Dar Hristos nu i-a permis, ci i-a zis: Nu te atinge de Mine! Nu te atinge de Mine pentru că nu M-ai cunoscut când M-ai privit înviat. Mare lucru să-L vezi pe Iisus Hristos înviat şi să crezi că El este. Hristos îţi permite atunci să Te atingi de el, să Te atingi de rănile Lui, să te atingi de picioarele Lui. Maria Magdalena a vrut să se atingă de rănile picioarelor Lui şi El nu i-a permis pentru că, văzându-L, nu a crezut că El a înviat. Ci L-a confundat cu grădinarul, cu omul grădinii, cu un om pământean. Toma însă, nefiind de faţă în prima zi a săptămânii, a zis: Dacă nu-L văd eu nu cred că El este, să-L văd şi-L voi cunoaşte.

A opta zi după Înviere, de aceea Duminica a doua după Paşti se numeşte Duminica Tomii, erau iarăşi ucenicii împreună, ca în fiecare Duminică de azi înainte săvârşind aducerea aminte a morţii Domnului şi a Învierii Lui. Şi vedem în cartea Faptelor Apostolilor că mereu în prima zi a săptămânii, adică în ziua Duminicii, ei erau împreună în casă frângând pâinea, adică săvârşind Liturghia şi vorbind despre Iisus  Hristos, propovăduind Evanghelia Împărăţiei popoarelor care îi înconjurau pe ei sau la cele la care au fost trimişi fiecare prin o rânduială de la Dumnezeu. Acum, deci, a opta zi fiind împreună şi cu Toma, Iisus Hristos a venit la ei, uşile fiind încuiate, a intrat deodată şi a apărut în mijlocul lor zicându-le: Pace vouă! Trupul Lui înviat trecea prin zid, prin uşă, nu mai era material, era îndumnezeit, era aşa cum va fi trupul nostru după înviere, când vom ieşi din morminte la sfârşitul veacurilor. Atunci şi trupurile noastre nu vor mai fi materiale, pipăibile, carnale, ci vor fi transfigurate întocmai ca trupul lui Hristos după Învierea Lui, adică trupuri care pot trece prin uşile încuiate, care pot pătrunde prin ziduri, care pot fi acum aici în clipa următoare departe, în altă parte. Hristos a apărut în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Toma L-a văzut. Şi a zis Mântuitorul lui Toma: Vino, Toma, la Mine şi atinge-Mă! A văzut Hristos pe Toma că, privindu-L în ochi, el şi i-a plecat că L-a cunoscut. Vino, Toma, şi atinge-Mă! – i-a zis Hristos lui Toma, pentru că a cunoscut că a crezut că El este şi că nu-I o nălucă, şi că nu-I un om, şi că nu-I un grădinar, şi că nu-I un hristos mincinos, ci că El este.

Dacă umblăm cu Hristos în viaţa aceasta, la moarte Îl vom recunoaşte pe Iisus Hristos Care ne va apărea înaintea noastră cu rănile provocate de păcatele noastre. Dar dacă L-am iubi pe El, dacă L-am urma ca Toma în timpul vieţii pământeşti, după ce Îl vom vedea înviat, Îl vom recunoaşte şi El ne va permite să-L atingem, El ne va primite să ne apropiem de El în Împărăţia slavei Lui.

Hristos cu semnele suferinţei se află la fel şi în cer. Iar creştinii care L-au urmat pe Hristos în timpul vieţii Îl vor recunoaşte şi vor fi atraşi, li se va permite să se apropie de El, de Dumnezeu. Ce mare bucurie este aceasta, ce aşteptare frumoasă, ce dorinţă înflăcărată este aceasta în inima creştinilor ca după moarte să-L poată recunoaşte pe Iisus Hristos pe care L-au iubit, pe care L-au urmat în viaţa aceasta. Dar dacă facem păcate, dacă-L înjurăm pe Dumnezeu, dacă ne lepădăm de El, dacă-L răstignim cu păcatele noastre, nu ni Se va arăta Hristos la moartea noastră, nu-L vom vedea, nu avem cum să-L mai vedem, pentru că El, cum am văzut după Învierea Sa, nu S-a mai arătat decât ucenicilor care L-au urmat, celor doi care mergeau spre Emaus, Luca şi Cleopa, şi iarăşi la cinci sute de fraţi care erau împreună, cinci sute de credincioşi din miile, zecile de mii care L-au urmat pe El cu grămada. Nu tuturor li S-a mai arătat după înviere, ci la foarte puţini. De ce oare? Pentru că dincolo de moarte nu tuturor oamenilor li Se va arăta Hristos, ci numai acelora care L-au urmat cu credinţă în viaţa aceasta, care au fost apropiaţi de El şi care au fost credincioşi Bisericii Lui şi cuvântului Lui, chiar dacă El a fost alungat. Chiar dacă El a fost batjocorit. Ucenicii Lui credincioşi L-au urmat chiar şi în starea aceasta pe El şi darul lui Hristos a rămas în ei şi după aceea, precum auzim în textul citit mla Apostol din Faptele Apostolilor cum că veşmintele lui Hristos de care se atingea odinioară femeia aceea bolnavă şi s-a vindecat au devenit veşmintele apostolilor, sau veşmintele apostolilor au devenit veşmintele lui Hristos astfel încât numai atingându-se bolnavii de hainele apostolilor se vindecau. Şi nu numai atât, şi chiart şi umbra lor, a Apostolilor, dacă trecea peste cineva bolnav, acela se vindeca. Pentru că umbra lor era prezenţa tainică a lui Hristos care prin ei se revărsa peste oameni, peste cei bolnavi. Şi nu numai când Apostolii erau prezenţi, ci chiar şi în lipsa lor, cum citim în Faptele Apostolilor, că stergarele cu care Pavel Apostolul îşi usca mâinile ştergându-se la lucrul lui erau aduse şi puse peste bolnavi, iar bolnavii se vindecau numai atingându-le. Aceste haine, veşmintele Apostolilor erau de acum veşmintele lui Hristos, pentru că Hristos a rămas de-a pururi în lume prin Apostolii Lui, prin credincioşii Lui, prin oamenii care L-au urmat şi-L urmează.

Noi toţi Trupul lui Hristos, Biserica Lui. Când preotul se îmbracă în veşminte, nu se îmbracă pe el însuşi numai, ci trupul preotului reprezintă parohia întreagă, fiecare credincios reprezintă un mădular, o fărâmă din trupul preotului. Şi când preotul îşi îmbracă veşmintele, el le îmbracă nu numai pe trupul lui, ci aşezându-le pe trupul lui le îmbracă pe trupul Bisericii, pe trupul parohiei, pe trupul comunităţii peste care este pus păstor. Mădularele bune ale parohiei se bucură de această îmbrăcare a veşmintelor lui Hristos, pe când cele bolnave sau cele moarte n-au nici o simţire la îmbrăcarea acestor veşminte. Dacă ai o mână bolnavă, dacă ai un mădular stricat, de nici un folos nu este lui îmbrăcămintea, hrana, căldura pe care i-o oferi. De aceea se taie din trup ceea ce e nefolositor şi care întinează şi alte mădulare. Hristos e Acela care are grijă de Biserica Lui, de trupul Lui, El e Acela care curăţă trupul Lui, precum grădinarul îşi curăţă via de ramurile care sunt de prisos, de ramurile care împiedică roadele celorlalte. Aşa trebuie să vedem mereu mâna lui Dumnezeu lucrând în parohie, lucrând în viaţa noastră, lucrând în familia noastră. Fiecare bărbat în casa lui este preotul familiei, fiecare familie, soţia, copilul reprezintă trupul lui Hristos în familia respectivă, amărăciunea părinţilor pe care le-o fac copii este amărăciunea pe care copiii o fac lui Hristos cel Care este închipuit în fiecare familie de trupul ei, de integritatea ei. De câte lucruri frumoase, interesante şi cutremurătoare în acelaşi timp putem să vorbim când ne referim la această unitate a familiei noastre reprezentând trupul lui Hristos!

Toma a fost acela care a fost învrednicit să atingă rănile lui Hristos, să atingă rănile trupului, rănile Bisericii, să creadă că Iisus Hristos a înviat şi să exprime cuvintele: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Şi Mântuitorul să-l încredinţeze pe Toma de credinţa lui, să-i arate că credinţa pe care o are Toma este acum puternică şi eficientă pentru a face misiune în lume. Acatistul Sfântului Toma ne arată că a fost trimis tocmai în India, în Extremul Orient, şi acolo multe neamuri păgâne a adus la credinţă, suferind până la urmă moarte de martir pentru Iisus Hristos. Şi-a vărsat el însuşi sângele său pentru numele lui Iisus Hristos, după ce mai înainte degetul lui care îl folosise ca să atingă rănile lui Hristos rămăsese colorat în roşul Sângelui Domnului ce-I lucea neuscat în Sfintele-I Răni. Când Toma vorbea oamenilor, mereu le arăta degetul său: Acesta l-am atins de rănile lui Hristos, apropiaţi-vă şi voi de rănile Lui, atingeţi-vă şi voi de rănile Lui şi credeţi în El. Şi mulţimile credeau în Hristos prin cuvântul lui Toma. Oamenii locurilor acelora se botezau şi deveneau creştini.

Duminica aceasta, a doua după Înviere ni-l aduce pe Sfântul Toma înainte ca martor al Învierii Domnului. Duminica viitoare Biserica ni le va aduce înainte pe Sfintele Femei Mironosiţe care şi ele au fost părtaşe Învierii lui Hristos şi ne vor fi şi ele martore ale Învierii. Duminicile ce vor urma vor fi duminici pregătitoare pentru marea lucrare a Cincizecimii, a Duhului Sfânt lucrător asupra apei şi asupra oamenilor prin Taina Botezului şi prin Taina Pocăinţei. Fie ca această scară a cunoaşterii lui Hristos cel Înviat pe care urcăm împreună cu martorii Învierii să fie pentru noi toţi scara care să ne urce în cer o dată cu Înălţarea Domnului la cer. Amin!