Evanghelia din Duminica a 4-a după Paşti, care e numită şi a Slăbănogului, ne arată o icoană a mântuirii

O legendă spune că, în Grecia, un mare filozof, Diogene, locuia într-un butoi. Şi acest Diogene ieşea din când în când din butoiul lui şi, cu o lumânare aprinsă, umbla ziua prin cetate. Şi l-au întrebat oamenii: Ce faci cu lumânarea ziua? Şi el zice: Caut un om. Întâmplarea se petrecea înainte de Întruparea Domnului. Lumea întreagă căuta Omul. La plinirea vremii, a venit Hristos, Omul căutat de lume, atât de lumea iudaică care credea în Dumnezeu, cât şi de lumea păgână a sofiştilor şi a filozofilor. Toţi aşteptau pe Mesia. Nu ştiau în ce popor va veni şi cum va arăta, dar toţi socoteau că trebuie să vină un Om, că trebuie să Se nască Cineva care să restaureze, să mântuiască Umanitatea. Vindecarea slăbănogului era chipul vindecării omenirii care așteptase pe Omul-Mesia, era strigătul: Iată, a sosit „Omul” pe Cale L-a așteptat omenirea bolnavă, scrie și Părintele Iosif Trifa în tâlcuirea la această Evanghelie.

Mântuitorul vine la slăbănog și-l întreabă: Vrei să te faci sănătos? Şi el a zis: Cum să nu, dar nu am om. N-am pe cineva care să mă arunce în scăldătoare îndată ce îngerul tulbură apa. Ei bine, acest om pe care îl aştepta acest slăbănog era El Insuşi, era Fiul lui Dumnezeu, Cel pe Care lumea L-a avut la îndemână, dar nu L-a cunoscut. Cum nici slăbănogul acesta nu L-a cunoscut pe Iisus, pentru că atunci când iudeii l-au apostrofat: De ce în zi de odihnă îţi permiţi să-ţi ridici patul?, el a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, El mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă!“. Cine este acel om? – l-au întrebat iudeii. Şi Evanghelia ne spune că cel vindecat nu ştia cine este. Să fii vindecat de Iisus Hristos şi să nu ştii cine este El?

O, vindecarea slăbănogului este icoană preînchipuitoare a vindecării noastre de povara păcatelor şi a neputinţelor noastre. Dar vai, putem fi vindecaţi, putem fi iertaţi de Hristos şi să nu ştim cine este El, să nu-L cunoaştem pe El. Nici slăbănogul vindecat nu ştia cine este Salvatorul lui, că l-au întrebat iudeii: Cine e omul care ţi-a zis: „Ia-ţi patul şi umblă!“ Ce viclenie în această întrebare! Îi interesau cine a călcat ziua sâmbetei, în care era interzis să porți poveri. Sfântul Nicolae Velimirovici este și el uimit de viclenia iudeilor. Priviți încă o dovadă, zice el, a pietrificării extreme a evreilor și a magiei lor sabatariene! Omul vindecat menționează mai întâi vindecarea lui ca fiind cel mai important lucru, iar apoi purtarea patului ca lucru secundar, în timp ce evreii nu acordă deloc atenție vindecării lui, vieții lui. Ar fi fost firesc să-l întrebe: „Cine este Omul Care te-a vindecat?” Dar nu; ei întreabă doar despre al doilea, secundar și incidental: cine este acel Om care ți-a spus: ia-ți patul și mergi? Vedeți cum a degenerat neamul ales? Vedeți ce fel de ciulini au crescut pe câmpul care a dat cândva pe Moise, Isaia și David? Vedeți cum evlavia poporului Israel, odată înălțată, a degenerat în spionaj de Sabat? Și cum s-a transformat slujirea preoțească către Dumnezeul viu în protecția polițienească a idolului zeiței Sabatului?

Dar cel vindecat nu ştia cine este, spune Scriptura. Ce grozav, ce greu! S-a întâlnit cu Hristos, a fost vindecat de El şi nu L-a cunoscut. Iar faptul că nu L-a cunoscut pe Hristos a fost că, îndată ce Mântuitorul l-a întâlnit în templu, el încă nu L-a cunoscut. Totuși, l-a găsit pe slăbănogul vindecat în templu și acest lucru i-a atras atenția Sfântului Ioan Gură de Aur să observe o latură bună a lui: acesta este un semn de mare evlavie: nu a mers la târguri și pe la petreceri, nu s-a dedat la lăcomie sau nepăsare, ci petrecea timpul în templu; deși a trebuit să îndure acolo violență și persecuție din partea tuturor, acest lucru nu l-a determinat deloc să părăsească templul.

„Vezi să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se întâmple şi mai rău”. Ce înseamnă cuvintele acestea? Că boala acestui om era datorată păcatelor sale. El păcătuise şi suferise atâta vreme pentru păcatele sale. Este o imagine cum nu se poate mai limpede a faptului că umanitatea, din cauza păcatelor strămoşilor Adam şi Eva şi din cauza păcatelor ei, a trebuit să sufere întunericul vremii aşteptării lui Mesia. A trebuit să sufere din cauza păcatelor pe care le săvârşise. Şi Mântuitorul îi spune slăbănogului: Vezi să nu mai păcătuieşti! Adică ai păcătuit, ai suferit atâta pentru păcatele tale, dar ai grijă să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău. Ce lecţie cutremurătoare! Dacă omul, după ce a fost iertat de Dumnezeu, se întoarce iarăşi la păcat, pedeapsa care vine peste el este mai mare decât cea dintâi. Sfântul Ignatie Briancianinov crede că pedeapsa mai mare de după vindecarea dintâi nu e alta decât iadul: Revenirea la păcat, după ce Dumnezeu ne-a vindecat și iertat, este cauza celor mai mari dezastre, dezastre care sunt în primul rând eterne, dincolo de mormânt. Paraliticul a pătimit în boală timp de treizeci și opt de ani din cauza păcatului său. Pedeapsa este semnificativă! Dar Domnul proclamă o pedeapsă și mai mare pentru întoarcerea la păcat. Ce fel de pedeapsă este aceasta, mai severă decât boala care l-a ținut toată viața pe pacient pe pat, în mijlocul tuturor greutăților? Nimic mai puțin decât chinul etern în iad care îi așteaptă pe toți păcătoșii nepocăiți și incorigibili. Dacă ne spovedim de păcatele noastre şi Dumnezeu ni le iartă şi ne vindecă, iar noi ne întoarcem iarăşi la ele, vom fi pedepsiţi şi vom suferi lucruri şi mai grozave decât cele pe care le-am plătit pentru păcatele săvârşite în neştiinţa noastră.

Să observăm și o altă virtute a slăbănogului vindecat. Iudeii îl ispiteau să le zică cine i-a spus să-și ridice patul în zi de sâmbătă, dar slăbănogul le-a răspuns arătând Cine l-a vindecat de boală. Sfântul Chiril al Alexandriei, comentând Evanghelia după Ioan, tâlcuiește astfel răspunsul slăbănogului: „Li-L vestește iudeilor pe Iisus, nu ca, îndrăznind să-I facă vreun rău, să se dovedească necredincios, ci ca, de vor voi și ei să se vindece, să cunoască pe Doctorul vrednic de admirație... Aceasta înseamnă că n-a făcut nimic altceva, decât să arate ceea ce-L dovedea ca Doctor”.

Evanghelia vindecării slăbănogului ascunde în ea taina mântuirii noastre sufletești. Mântuitorul i-a trimis pe Apostoli la toate neamurile, învățându-le și botezându-le în numele Preasfintei Treimi (cf. Mt 28, 19-20). Scăldătoarea Vitezda nu e pomenită întâmplător, ci ea este un prototip al Sfântului Botez. Comentatorul bisericesc Efthimie Zigaben spune că acest izvor a fost un prototip al izvorului Sfântului Botez: așa cum acela a vindecat boli, așa și acesta vindecă; dar primul vindeca bolile trupești, iar acesta, bolile spirituale; acesta din urmă, doar la un moment dat, iar acesta, întotdeauna; primul, la coborârea unui Înger, iar acesta, la inspirația Duhului Sfânt, întrucât noile rituri sacre sunt mai mari decât cele vechi. Și Sfântul Ioan Gură de Aur observă cum în tot Vechiul Testament, spălările rituale pregăteau primirea Tainei Botezului: Dumnezeu, după cum am spus, a stabilit mai întâi purificarea impurităților corporale cu ajutorul apei, iar apoi a diferitelor boli. Dorind să ne apropie din ce în ce mai mult de harul botezului, El vindecă nu numai necurățiile, ci și bolile. Iar Sfântul Teofilact al Bulgariei explică și mai pe larg același lucru. Dumnezeu predescrie botezul în riturile iudaice și le dă evreilor, de exemplu, apă care îi curăță de impurități, deși nu esențiale, ci imaginare, de exemplu, de impuritățile datorate contactului cu un mort sau cu un lepros și mult asemănător cu acela; dă, de asemenea, minunea acestei băi, îndrumându-i să accepte botezul. Da, deși vedem apa botezului ca pe una simplă, totuși, prin pogorârea Duhului Sfânt asupra ei – vezi lucrarea îngerului care tulbura apa în scăldătoarea oilor  –, apa botezului devine vindecătoare și mântuitoare pentru toți care se scufundă în ea, după cum a poruncit Domnului să facă Apostolii.

Versetele ultime ale Evangheliei ne spun că, după ce a vindecat pe slăbănog, Domnul S-a ascuns de privirea lumii, S-a dat la o parte, știind că vederea Lui va putea stârni o furie mai intensă din partea formalismului iudaic pentru călcarea Sâmbetei, dar și că va fi copleșit de laudele celor uimiți de minune. Sfântul Nicolae Velimirovici trage și din aceasta o învățătură pentru noi. Oricine vrea să facă fapte bune, spune marele ierarh sârb, să le facă nu din deşertăciune şi nu de dragul recunoştinţei omeneşti; căci cel care își arată fapta bună ca într-o piață este ca un om care își lasă oile în mijlocul lupilor. Așadar, ar trebui să-și păzească cu grijă fapta bună, ca să nu trezească nici laude omenești, nici invidie omenească. Dar cel care stârnește în mod deliberat – cu bună știință – laude și invidie de la oameni, va face, cu o singură faptă bună, două rele: lauda îi va face rău personal, iar invidia va face rău altora.

Cititorule, dacă ai ajuns până aici, înseamnă că ești și tu unul din cei care-și simt bolile păcatului. Aleargă cu ele la Doctorul și Tămăduitorul sufletelor. Să mergem împreună, toți suntem bolnavi, la Scăldătoarea Oilor, și vom afla odihnă sufletelor noastre.